Bărbatul și nepoții lui au sustras de pe un șanț aflat pe marginea șoselei, 2 plăci din metal cu grosimea de aproximativ 2 centimetri, lungimea de aproximativ 1,60 metri și lățimea de 1 metru, prejudiciul fiind recuperat integral. Judecătoria Oradea a stabilit ca fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 C. penal cu aplic. art. 77 lit. a C.penal, art. 41 alin. 1 și 43 alin. 5 C.penal, text în baza căruia, reţinând disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 220 de zile amendă. Infracţiunea din prezenta cauză este săvârşită în stare de recidivă postexecutorie faţă de pedeapsa de 2 ani închisoare .Suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei.Barbatul și nepoții săi ntenţionau să predea deşeuri metalice la un centru de colectare. După vânzarea fierului vechi, inculpatul şi ceilalţi făptuitori s-au deplasat pe str. Codrilor, lângă ştrandul Nymphea, unde inculpatul a observat 2 plăci metalice, ce se folosesc pentru asigurarea traversării în cazul şanţurilor create cu ocazia lucrărilor ce afectează carosabilul. Inculpatul le-a propus celorlalţi făptuitori să ia plăcile din metal şi să le vândă la centrul de colectare al fierului vechi şi împreună au încărcat în remorcă cele 2 plăci din metal, pentru mutarea acestora fiind nevoie ca toţi cei 4 bărbaţi să contribuie, întrucât erau extrem de grele.Pe acolo a trecut întâmplător un bărbat ;i apoi un agent de poliție care i-au reclamat pe cei trei. Chiar dacă ulterior inculpații au aflat ca centrul de colectare nu era interesat sa preia plăcile, instanță a considerat ca nu contează timpul în care plăcile au fost în posesia lor, fapta fiind încadrată ca furt.
,,Arăt că eu mă ocupam în perioada 2022 cu fier vechi şi în data de 28.03.2022 eram în maşină cu nepoţii mei şi am venit pe drumul de la Husasău pe lângă Nimpheya şi după ce ne-am dus la firma unde am vândut fierul vechi când ne-am întors am observat lângă un şanţ 2 plăci de fier dintre care una era trasă mai spre partea carosabilă. Eu am oprit maşina şi le-am spus nepoţilor să pună sus plăcile. Aceştia au pus o placă sus, după care am sunat la firma de fier vechi şi de acolo mi-a spus că ei nu cumpără aşa ceva şi atunci am dat jos placa şi a trebuit să îi ajut şi eu să o dea jos fiindcă era grea. Arăt că placa am pus-o exact cum a fost înainte. În tot acest timp un domn stătea în faţa unei maşini şi se uita la noi şi când l-am întrebat ce face a zis că tocmai a sunat la poliţie si a spus să stăm să aşteptăm poliţia care a venit după 30 de minute. Am fost dus la sediul poliţiei şi acolo au fost nişte discuţii, iniţial s-a discutat cu o tentativă la furt şi o oarecare colaborare cu lucrătorii de poliţie, dar fiindcă nu am acceptat să fiu informator m-am trezit cu dosar de furt. Arăt că aş prefera să fiu condamnat la pedeapsa amenzii pentru că am o situaţie materială care îmi permite să achit o amendă penală plus că mă ajută rudele. Amendă penală au primit şi nepoţii cu care am fost la fapta asta.”.