Alexandra -Maria Bocse a fost decorată cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler , iar George Bologan cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler . Dacă ambasadorul George Bologan e cunoscut marelui public, Alexandra -Maria Bocse a fost o prezenta discreta. Din 2020 ea a condus e Departamentul Climă și Sustenabilitate.Alexandra a fost elevă atât la Școala Nicolae Bălcescu, cât și la Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea.„Am studiat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu (secția Jurnalism), unde am terminat ca şefă de promoţie în 2006. În timpul liceului am fost olimpică națională la istorie. Înainte de liceu, am urmat Școala Generală „Nicolae Bălcescu”, unde am terminat tot ca şefă de promoţie. Am avut profesori foarte buni în ambele instituţii”, a declarat tânără la instalare. Alexandra-Maria Bocșe a studiat la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Ea a terminat Facultatea de Ştiințe Politice, Universitatea Bucureşti în 2009, a obţinut un MPhil în International Relations la Universitatea Cambridge în 2011 şi în prezent este în proces de a finaliza un doctorat la Universitatea Cambridge în Relaţii Internaţionale. Alexandra Maria Bocșe este membră a Trinity College, Cambridge.
Alexandra-Maria Bocșe are experienţă profesională în domeniul afacerilor internaţionale, afacerilor europene şi politicilor publice acumulată la Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare România, Universitatea Naţiunilor Unite, Parlamentul European (Directoratul pentru Politica Externă şi Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie),
Ambasada Marii Britanii la Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Externe (Departamentul pentru organizarea summitului NATO la Bucureşti).George Gabriel Bologan a fost numit Consilier Prezidențial la data de 6 februarie 2024, iar acum e ambasador la Vatican.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de decorare a foştilor şi actualilor consilieri prezidenţiali şi de stat din mandatele sale.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit:
* Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Comandor lui Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial (2016 – 2019, 2023 – 2024);
* Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, generalului (r) Ion Oprişor, consilier prezidenţial;
* Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Ofiţer Luminiţei Odobescu, consilier prezidenţial (2021 – 2023);
* Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler pentru:
Anişoara Ancu – consilier prezidenţial
Daniela Bârsan – consilier prezidenţial
George Gabriel Bologan – consilier prezidenţial (2024)
Mihaela Ciochină – consilier prezidenţial (2015 – 2022)
Ligia Deca – consilier prezidenţial (2019 – 2022)
Delia Dinu – consilier prezidenţial
George-Vladimir Duhan – consilier prezidenţial
Simona-Livia Maftei – consilier prezidenţial
Cosmin Marinescu – consilier prezidenţial (2014 – 2024)
Andrei Muraru – consilier prezidenţial (2014 – 2021)
Sergiu Nistor – consilier prezidenţial (2015 – 2024)
Diana Loreta Păun – consilier prezidenţial
Simina Tănăsescu – consilier prezidenţial (2015 – 2018);
* Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Comandor lui Gabriel-Cristian Pişcociu, consilier de stat;
* Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru:
Alexandra-Maria Bocşe – consilier de stat
Lenuţa Cobuz – consilier de stat
Mariana Costea – consilier de stat
Cătălina Galer – consilier de stat
Nicoleta Nicolae-Ioana – consilier de stat
Cosmin-Gabriel Popp – consilier de stat (2020 – 2024)
Sandra Marilyn Andreea Pralong – consilier de stat;
* Ordinul “Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, generalului Mihai Şomordolea, consilier de stat. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)