Propunerea de prelungire a delegării domnului judecător HAMBARAȘ CIPRIAN în funcția de președinte al Secției penale a Tribunalului Bihor s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței Secției pentru judecători a CSM. În unanimitate s-a hotărât “prelungirea delegării domnului HAMBARAȘCIPRIAN, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Oradea, în funcția de președinte al Secției penale a Tribunalului Bihor, începând cu data de 09.01.2025. până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni, sub rezerva prelungirii delegării sale în funcţie de execuţie la Tribunalul Bihor”. Judecătorul a mai fost delegat din 6 septembrie, pe o perioadă de cel mult patru luni, până pe 8 ianuarie 2025. Magistratul a coordonat și până atunci activitatea secției, dar a făcut-o din postura de judecător desemnat cu atribuții de președinte.Ciprian Hambaraș este absolvent al Facultății de Drept din Oradea, promoția 2006, și a urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii între 2011 și 2013. După perioada de stagiatură a fost numit la Judecătoria Oradea în 2015, iar între 2017 și 2020 a ocupat funcția de șef al Secției penale a acestei instanțe.
Din ianuarie 2024 este delegat la Tribunalul Bihor.