Băile Felix e calificata la secțiunea Stațiuni Balneo-climaterice, iar Oradea la categoria Orașe care inspira.
Destinațiile calificate în 6 categorii (Orașe care inspiră, Tărâmuri fermecate, Sate de poveste, Stațiuni Balneo-climaterice, Distracție și aventură, Cultură și educație) vor trece printr-o etapă de selecție riguroasă bazată pe criterii cantitative. Destinațiile finaliste vor anunțate oficial pe 25 ianuarie 2025 pe www.destinatiaanului.ro
„Invităm toți românii să urmărească această competiție descoperind noi destinații de vacanță pline de experiențe memorabile, de poveste, chiar acasă în România“, a declarat Mihai Bârsan, fondatorul competiției.
Competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România, anunță cele peste 150 de destinații calificate în ediția 2025. Cu reprezentanți din 38 de județe și municipiul București, selecția acoperă o diversitate impresionantă de regiuni și atracții care definesc unicitatea țării noastre.
Obiectivul acestei etape a fost de a aduna cât mai multe destinații care promit, o selecție cât mai diversă, acoperind toate regiunile țării.
Miile de nominalizări, primite de la public, parteneri și un juriu format din peste 100 de experți în turism, au generat o listă care evidențiază destinații consacrate, dar și locuri mai puțin cunoscute, gata să fie descoperite.
Se califică destinațiile care au întrunit cele mai multe nominalizări din partea publicului, la care s-au adăugat destinații nominalizate de minimum 3 din cei 100 de jurați dar și cele nominalizate de consiliile județene, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Asociația Societăților de Arhitectură din România sau Institutul Orașelor Vizionare.
O celebrare a mândriei locale și naționale
„Destinația Anului” nu este doar o competiție, ci o platformă ce promovează destinațiile turistice din România, insuflând românilor dorința de a alege din inimă România ca destinație de vacanță prin punerea în lumină a unor branduri turistice cu traditie, alaturi de cele emergente. Printr-un impact semnificativ în mediul online și implicarea activă a comunităților locale, proiectul își propune să transforme turismul românesc într-o sursă de inspirație și un motiv de mândrie pentru toți românii.
Iată cum sunt împărțite pe categorii, cele peste 150 de destinații calificate în Competiția Destinația Anului:
- Orașe care inspiră (municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism) – s-au calificat în competiție 19 orașe.
- Stațiuni Balneo-Climaterice (stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național) – s-au calificat în competiție peste 25 de stațiuni.
- Tărâmuri fermecate (localități sau regiuni până la 3,000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită) – s-au calificat în competiție peste 30 de tărâmuri.
- Sate de poveste (sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural) – s-au calificat in competiție mai mult de 25 de sate.
- Distracție și aventură (destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement) – s-au calificat in competiție peste 20 de atracții.
- Cultură și educație (muzee, castele și alte atracții culturale) – s-au calificat in competiție peste 40 de atracții.