Extrem de activa ca primar, reușind sa arate la Căbești ca imposibilul nu exista, Corina Ene a avut o ascensiune extraordinara în doar 4 ani ca om politic și de administrație. Aceasta după ce în 2020 a uimit pe toată lumea renunțând la un post pe care multi și l-ar fi dorit în București anunțând ca intra în cursa electorala pentru a fi primar în satul copilăriei, Căbești. A fost cap de lista al PSD Bihor la Camera Deputaților unde anunță ca va avea o activitate intensa nu doar în plen, ci și în trei comisii extrem de importante. Fără doar și poate, în aceste zile deputatul Corina Ene se va bucura din plin și de zilele petrecute cu cei doi copii și soțul sau care o sprijină în cariera.
“Ultimele două zile au fost foarte intense pentru mine în Parlamentul României.
Mi-am preluat mandatul de membru în trei comisii în care plănuiesc să servesc cu responsabilitate interesul bihorenilor și al românilor:
* Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului;
* Comisia juridică, de disciplină și imunități;
* Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții;
În urma audierilor în comisiile de specialitate și la finalul plenului reunit pentru validarea noului cabinet de miniștri, am acordat votul meu de încredere noii echipe guvernamentale. Am convingerea că noul guvern, sub conducerea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, va livra reforme solide într-o perioadă atât de sensibilă pentru România.
Din Parlament, voi depune toate eforturile pentru a contribui constructiv la actul de guvernare. Voi susține politici ambițioase, voi propune măsuri credibile și voi participa la efortul echipei mele social-democrate de a menține România pe traiectoria corectă în aceste momente de criză. Avem nevoie de stabilitate și de lideri cu experiență care să își înțeleagă misiunea în serviciul public, nu de lozinci și scandal.
PSD este partidul care a adus România în UE și NATO, în Schengen și în Visa Waiver. Tot PSD este partidul care va menține România de partea corectă a istoriei. Alături de partenerii noștri, vom munci să continuăm marile proiecte de dezvoltare lansate în ultimii ani și vom reda României o imagine demnă în fața investitorilor și în lume.
Dragi bihoreni, dragi români, în pragul sărbătorilor, la 35 de ani de la Revoluție, vă rog pe fiecare să priviți dincolo de aparențe, să apreciem lucrurile care merg bine, să reparăm lucrurile care nu merg și să încercăm să ne implicăm fiecare pentru a putea continua această traiectorie pentru care generații întregi au muncit necontenit. Împreună, menținem calea sigură pentru România. Noul guvern are parte de tot sprijinul meu în acest efort”, a spus deputatul Corina Ene.