De duminică, 16 august, starea de alertă este prelungită pe întreg teritoriul României cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată de Guvern în ședința de vineri și este pentru a treia oară când starea de alertă, instituită pe 15 mai, este prelungită. Astfel, până în 15 septembrie, rămâne obligatoriu purtatul măștii în spațiile închise sau deschise aglomerate, iar terasele vor funcționa după un orar limitat.
Potrivit reglementărilor în vigoare pe timpul stării de alertă, purtarea măştii de protecţie care să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare. Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii.
Pe timpul stării de alertă poate fi instituită izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile articolelor 7, 8 şi 11 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/ sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 45 şi al articolului 71 alineat (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Caratina zonală poate fi instituită în condiţiile articolului 7 şi 12 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. În continuare este suspendată activitatea de servire a mesei în restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor. În schimb, terasele, cluburile sau barurile funcționează cu respectarea orarului de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
DOCUMENT – Hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19