Titlul problemei de drept: Admisibilitatea intervenției principale în conflictele individuale de muncă privind drepturi salariale, acordarea grupelor de muncă sau repararea prejudiciilor materiale rezultate ca urmare a achitării cu întârziere a drepturilor salariale
- Materie: civil
- Subcategoria: litigii de muncă
- Acte normative incidente: art. 266, art. 267 C. muncii, art. 61 alin. (2) C. pr. civ.
Salariaţii sau foştii salariaţi ai unui angajator înţeleg să formuleze împreună, pentru valorificarea drepturilor individuale derivând din raportul de muncă, o singură cerere de chemare în judecată. Pe parcursul soluţionării cauzei, alţi salariaţi sau foşti salariaţi ai aceluiaşi angajator, urmărind să-şi valorifice drepturi similare, înţeleg să intervină în proces, formulând cereri de intervenţie principală. Problema de drept în discuție este dacă o astfel de cerere de intervenție principală este admisibilă.
Opinia formatorilor INM:
Expunerea temei a reluat principalele opinii doctrinare şi jurisprudenţiale în materie ce converg în a aprecia ca inadmisibile, în principiu, cererile de intervenţie principală a altor salariaţi sau foşti salariaţi în cadrul proceselor deja pornite, având ca obiect plata drepturilor salariale decurgând din executarea unui contract individual de muncă.
E important de subliniat, din punct de vedere al riguriozităţii procesuale, că această soluţie reflectă în principal o orientare jurisprudențială tradiţională, nefiind susţinută textual expres de prevederile art. 61 alin. (2) C. pr. civ. Textul nu limitează formularea cererii de intervenţie principală în anumite materii, ci condiţionează admisibilitatea acesteia de necesitatea ca terţul „să pretindă pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii (acelaşi drept) sau „drept strâns legat de acesta”. Atât sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, cât şi sub imperiul Noului cod de procedură civilă, este unanim admis că legea însăşi nu limitează sfera litigiilor în care se poate formula cerere de intervenţie şi că nu este necesar să existe identitate între dreptul ce face obiectul cererii principale şi dreptul pretins de intervenient, fiind însă necesar ca între cele două drepturi să existe „o legătură suficientă, care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri”.
În consecinţă, natura litigiului – conflict individual de muncă – nu poate determina ab initio, inadmisibilitatea cererii de intervenţie principală. Este neîndoielnic că în cererile strict personale, cererea de intervenţie principală este inadmisibilă, întrucât o terţă persoană nu poate formula pretenţii proprii în legătură cu procesul respectiv (ex: cererile de divorț). Natura individuală a raportului de muncă nu califică însă şi acțiunea ca fiind strict personală, întrucât dreptul în litigiu nu are acest caracter.
În consecinţă, sancţiunea inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală poate deriva exclusiv din lipsa legăturii necesare între cele două drepturi pretinse, respectiv dreptul dedus judecăţii în cererea principală şi dreptul pretins de terţul ce tinde să intervină. Fiind o chestiune de fapt, legătura de conexitate rămâne în statuarea instanţei învestite. Sub acest aspect, în doctrină s-a subliniat perspectiva din care se realizează această verificare: „atunci când instanţa constată că între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către reclamant (sau de către pârât, în cazul când s-a formulat o cerere reconvenţională) nu există conexiune, atunci intervenţia voluntară principală este inadmisibilă, deoarece nu ar face altceva decât să tergiverseze soluţionarea cererii de chemare în judecată. Într-un asemenea caz, neexistând niciun risc să se ajungă la pronunţarea a două hotărâri contradictorii, terţul va declanșa un proces separat”.
Opinii exprimate de participanții la întâlnire:
- Cererile de intervenție principală sunt inadmisibile în materia conflictelor de muncă, având în vedere caracterul personal al drepturilor ce rezultă din raportul individual de muncă; de asemenea, nu se poate susține că în această materie terțul intervenient opune un drept propriu reclamantului din cererea inițială.
- Pentru a justifica intervenția principală, între dreptul dedus judecății și cel reclamat de terțul intervenient trebuie să existe o strânsă legătură de natură juridică, și nu doar una factuală, în sensul ca existența dreptului reclamat de terț să depindă de existența dreptului dedus judecății.
Cu majoritate (1 vot împotrivă), participanții au agreat că cererile de intervenție principală în ipotezele supuse analizei (conflicte individuale de muncă privind drepturi salariale, acordarea grupelor de muncă, repararea prejudiciilor materiale rezultate ca urmare a achitării cu întârziere a drepturilor salariale) sunt inadmisibile.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel – Cluj-Napoca, 18-19 aprilie 2019.