Un tânăr de 29 de ani este cercetat în arest la domiciliu după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce le oferea bani polițiștilor pentru a scăpa de un dosar penal. Aflat la volanul unui autoturism, bărbatul a fost oprit de un echipaj de poliție care a observat că șoferul avea un comportament ciudat și vorbea incoerent. Ca să nu fie sancționat pentru că a condus sub influența substanțelor psihoactive, le-a oferit agenților toți banii pe care îi avea la el și a promis că va suplimenta suma oferită.
Întâmplarea s-a petrecut în după-amiaza de 14 august, când doi agenți de poliție au oprit, în Craiova, autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani. Polițiștii au observat că șoferul avea un comportament ciudat și au înțeles că era sub influența drogurilor.
”Pentru a nu i se întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. 2 C.P., a oferit celor doi agenţi de poliţie suma de 2.200 lei, pe care o avea asupra sa, din cei 7.000 lei promiși anterior”, au transmis ofițerii anticorupție din Dolj.
Agenţii și-au anunțat șefii și Serviciul Judeţean DGA Dolj și au continuat să completeze actele de constatare a infracțiunii. Șoferul a fost prins chiar când înmânat banii polițiștilor.
”În urma cercetărilor efectuate procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, iar la data de 15.08.2020 Tribunalul Dolj a dispus cercetarea acestuia în stare de arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile”, au explicat reprezentanții DGA.