Facultatea de Științe Socio-Umane din Oradea a găzduit recent un workshop deosebit de actual, care a adus în discuție impactul revoluției tehnologice asupra educației. Sub titlul „Rethinking the future of education: IA, the paradigm shift in teaching, learning and assessment”, evenimentul a reunit peste 30 de participanți: cadre didactice din învățământul preuniversitar, coordonatori ai practicii pedagogice și specialiști în educație.
Organizat sub egida proiectului european EU GREEN, WP7: Acces, Diversitate și Incluziune, evenimentul a avut drept invitați pe prof. dr. Ray Taheri, de la Universitatea British Columbia din Canada, și sociolog dr. Carmen Pașca, de la CMH Paris. Aceștia au oferit o perspectivă internațională asupra modului în care inteligența artificială (IA) transformă fundamental procesele de predare, învățare și evaluare.
Workshop-ul a fost un spațiu de reflecție activă și colaborare, participanții fiind provocați să reanalizeze principiile educației tradiționale în lumina schimbărilor aduse de IA. Într-o atmosferă dinamică, aceștia au explorat atât oportunitățile, cât și provocările implementării tehnologiilor avansate în sălile de clasă.
„Asigurarea accesului în învățământ, incluziunea și diversitatea au fost câteva dintre aspectele care au fost subliniate în cadrul workshop-ului de astăzi”, a declarat prof. univ. dr. habil. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane și organizatorul evenimentului. „Cadrele didactice devin tot mai conștiente că, dincolo de predare, învățare și evaluare, modul în care elevul se simte apreciat și acceptat este un factor-cheie al succesului său în școală.”
Discuțiile au abordat subiecte precum utilizarea inteligenței artificiale pentru personalizarea procesului educațional, evaluările automatizate și crearea unui mediu de învățare incluziv. Invitații au evidențiat faptul că IA nu înlocuiește profesorii, ci le oferă noi instrumente pentru a sprijini elevii în mod individualizat.
Prof. dr. Ray Taheri a punctat importanța adaptării la nevoile unei generații conectate digital, în timp ce dr. Carmen Pașca a vorbit despre rolul IA în reducerea inegalităților din educație. „Este esențial să ne asigurăm că tehnologia este folosită în mod echitabil, pentru a sprijini diversitatea și incluziunea, nu pentru a crea noi bariere”, a subliniat sociologul.
Workshop-ul a fost mai mult decât o simplă discuție teoretică. Participanții au plecat cu idei concrete despre cum să integreze inteligența artificială în predare și evaluare, astfel încât să răspundă mai bine nevoilor elevilor.
Evenimentul marchează începutul unei serii de inițiative menite să promoveze o educație modernă, accesibilă și incluzivă, în conformitate cu valorile EU GREEN. Într-o lume în continuă schimbare, Facultatea de Științe Socio-Umane din Oradea își propune să rămână în avangarda transformărilor educaționale.