Prin implementarea acestui proiect se anticipează reducerea abandonului școlar cu cel puțin 20% în următorii 5 ani, creșterea implicării și participării elevilor la activitățile școlare prin joc și creativitate. Și nu în ultimul rând, formarea unei generații mai reziliente emoțional, mai creative și mai bine pregătite pentru provocările sociale și profesionale dar și gestionarea timpului petrecut în fața ecranelor. Beneficiile teatrului de improvizație sunt susținute de un studiu realizat pe parcursul a doi ani în urma lucrurului cu peste 3000 de persoane.
Sella Andre, este psiholog clinician și psihoterapeut, este dedicat familiei și activității sale principale de psiholog. Pe lângă acestea, mai are și alte activități care îl pasionează, cum ar fi : maratonul, ultra-maratonul, snowboarding, tenis și afacerile. Alături de mai multi actori, printre care Alin Stanciu și Eugen Neag de la Teatrul de Stat Oradea au pus bazele unei platforme de educație alternativa OK Challenge. Cei doi actori au experiență și ca traineri.
Eugen Neag a absolvit Facultatea de Muzică – Secția Actorie la Universitatea de Vest din Timișoara și este absolvent de Masterat – Arta Actorului la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, iar din anul 2013 este actor la Teatrul Regina Maria din Oradea. Este membru fondator al Impro Patzan și al Asociației Centrul Multimedia Studio Act. A lucrat în calitate de regizor cu deținuți ai Penitenciarului din Oradea. Lucrează în calitate de trainer cu copii cu vârste cuprinse între 6 si 18 ani în Tabăra de Creație „Inimagica”.Alin Stanciu a studiat Arta Actorului la Universitatea de Arte Targu Mures licență și masterat. Este actor la Teatrul Regina Maria Oradea, președinte la Centrul Multimedia Studio Act, administrator Patzan Club Srl, inițiator, coordonator și trainer OKchallenge. A fondat și format mai multe trupe de improvizație, printre care și Devastatorii de la Teatrul De Artă Deva, Snooze Boys Arad, IMPROductivii la Teatrul Regina Maria. Este un trainer dedicat, cu umor și voie bună, pregătit să dezvolte abilitățile fiecărui cursant. „Am pornit în crearea acestei platforme pentru a dezvolta noi forme de educație alternativă prin intermediul teatrului și psihologiei. În cadrul unei atmosfere pline de bună dispoziție, sub coordonarea antrenorilor noștri, propunem exersarea atenției, concentrării, spontaneității, creativității, comunicării active și îmbunătățirea stimei de sine. Dorim să stimulăm personalitatea creatoare a fiecărui cursant care dorește să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, versatilitatea și încrederea în sine.Pe baza exercițiilor teatrului de improvizație, sub coordonarea antrenorilor noștri cu 15 ani de experiență în domeniu, ne propunem să dezvoltăm caractere cu personalitate și umor. Echipa noastră este formată din actori și psihologi dedicați procesului educațional, astfel încât atelierele și cursurile noastre să își demonstreze eficiența prin exerciții”, explica fondatorii platformei de educație alternativa care acum au lansat o petiție prin care solicita introducerea teatrului de improvizație ca parte a curriculumului școlar în unitățile de învățământ din întreaga țară. Această inițiativă are scopul de a sprijini educația socio-emoțională a elevilor și de a reduce rata abandonului școlar, o problemă alarmantă în sistemul nostru educațional. Inițiatorii au și argumente și spun cum poate fi implementată propunerea lor.
Dezvoltarea competențelor socio-emoționale: Teatrul de improvizație oferă un mediu sigur și creativ în care elevii își pot dezvolta empatia, încrederea în sine, abilitățile de comunicare și capacitatea de a lucra în echipă.
Prevenirea abandonului școlar: Prin metode interactive și atractive, improvizația poate transforma școala într-un loc mai prietenos și mai interesant pentru elevi, crescând motivația lor de a participa activ la procesul educațional.
Reducerea anxietății și a stresului: Activitățile de improvizație îi ajută pe elevi să gestioneze mai bine situațiile stresante, să-și exprime emoțiile și să-și îmbunătățească sănătatea mentală.
Îmbunătățirea relațiilor între elevi și profesori: Participarea comună la astfel de activități contribuie la crearea unor relații bazate pe respect, înțelegere și sprijin reciproc.
Stimularea creativității și gândirii critice: Teatrul de improvizație încurajează elevii să găsească soluții rapide, să gândească „în afara cutiei” și să-și dezvolte imaginația.
Cum poate fi implementat?
Introducerea unor ore opționale sau cluburi extracurriculare de improvizație teatrală în școli.
Pregătirea cadrelor didactice și a animatorilor culturali prin cursuri de specializare în teatru de improvizație.
Colaborarea cu organizații non-guvernamentale și artiști independenți pentru implementarea programului.
Adaptarea programelor la nevoile fiecărei comunități școlare.
Confidențialitate și cookie-uri: acest sit folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest sit web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: POLITICĂ COOKIE-URI. Sunt de acord