Prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025 ÎCCJ a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 2769/338/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secţia penală și de minori în dosarul nr. 2889/219/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?” „Dacă dispoziţia “aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”, din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”
Înalta Curte a stabilit că în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.
În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că prin noțiunea „substanțe psihoactive” din cuprinsul normei de incriminare se înțelege orice substanță care are efecte psihoactive, astfel cum acestea sunt definite în art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, respectiv care produce stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică – Decizia nr. 48/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 698 din 14/07/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Astfel, simpla interpretare gramaticală a textului determină concluzia că acțiunea exercitată de substanțele psihoactive asupra persoanei trebuie să poată să conducă la schimbarea acesteia, respectiv la modificarea abilităților și comportamentului său.
Ca atare, textul de lege nu impune cerința ca substanțele psihoactive consumate să producă în mod obligatoriu și o schimbare concretă în comportamentul persoanei, prin dovedirea afectării capacității acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ci este necesar doar ca acestea să aibă aptitudinea de a produce o atare schimbare.
Aceeași concluzie este susținută și de natura infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, infracțiune de pericol abstract, în norma de incriminare legiuitorul neprevăzând cerința de a se crea o stare de pericol pentru valoarea ocrotită, aceasta fiind prezumată prin însăși incriminarea faptei. Or, interpretarea că fapta este tipică doar atunci când s-a demonstrat și o alterare a capacității de a conduce autovehicule tinde la dovedirea urmării specifice unei infracțiuni de pericol concret, respectiv că fapta a condus la un pericol pentru valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare.
Examinarea medicală a persoanei, în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, se efectuează în toate cazurile în care se recoltează mostre biologice, conform art. 16 din Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor biologice în vederea probatiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier. Dar nu întotdeauna, deși se demonstrează că substanța activă este prezentă în sânge, acționând astfel la nivelul sistemului nervos central, starea clinică relevă și o alterare vizibilă, perceptibilă fie și numai pentru un specialist, a capacității de a conduce autovehicule. Aceasta întrucât efectele substanțelor psihoactive pot fi diverse, de la diminuarea evidentă a capacității de a conduce, până la o manieră excesiv de degajată adoptată în trafic, urmare a afectării aptitudinii de evaluare corectă a riscurilor, a scăderii timpilor de reacție (care, chiar la nivelul secundelor, pot face diferența între producerea unui accident și evitarea lui), etc. În mod neîndoielnic, în aceste situații starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită subzistă, chiar dacă nu poate fi demonstrată o alterare concretă a comportamentului conducătorului auto.
Pe de altă parte, împrejurarea că textul de lege nu impune cerința ca substanțele psihoactive să producă în mod obligatoriu și o schimbare concretă în comportamentul conducătorului auto nu poate conduce la concluzia că, a fi sub influența substanțelor psihoactive presupune doar constatarea prezenței acestora în probele biologice prelevate (deci a unui consum anterior).
Este adevărat că aptitudinea substanțelor psihoactive de a determina stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică este stabilită de către legiuitor prin includerea lor în categoria substanțelor psihoactive. Însă, este la fel de adevărat și demonstrat științific, existând un consens la nivel european și internațional, faptul că aceste efecte psihoactive nu se produc în tot intervalul de timp în care substanța poate fi detectată, sub forma metabolitilor săi activi sau inactivi, în probele biologice ale unei persoane. Există studii de specialitate care dovedesc că substanțele psihoactive rămân biodisponibile în urină și firul de păr o durată îndelungată de timp, mult superioară celei în care se regăsesc în sânge sau salivă (ex. barbiturice – până la 6 săptămâni în urină, până la 90 de zile în firul de păr, până la 72 de ore în sânge și până la 3 zile în salivă; heroina – până la 3 zile în urină, până la 90 de zile în firul de păr, până la 6 ore în sânge și până la o oră în salivă; marijuana – până la 30 de zile în urină, până la 90 de zile în firul de păr, 4 ore în sânge și până la 72 de ore în salivă; codeina – până la 3 zile în urină, până la 90 de zile în firul de păr, până la 24 de ore în sânge și până la 4 zile în salivă; metadona – până la 3 zile în urină, până la 90 de zile în firul de păr, până la 24 de ore în sânge și până la 10 zile în salivă; valium/diazepam – până la 6 săptămâni în urină, până la 90 de zile în firul de păr, până la 48 de ore în sânge și până la 10 zile în salivă; etc.). Or, efectele psihoactive se exercită la nivelul creierului, prin afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuro-motorii, iar acestea depind direct de prezența substanței și/sau a metabolitilor săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase.
Solicitându-se opinia Institutului Național de Medicină Legală, specialiștii din cadrul acestuia au arătat că starea de a fi sub influența acțiunii unor substanțe psihoactive este aceea în care se află o persoană după ce a consumat substanțe cu acțiuni psihoactive și care, o dată pătrunse în corp, acționează asupra structurilor sistemului nervos central determinând afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii de natură să influențeze abilitățile acesteia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, generând riscuri pentru sine și pentru alții și punând în pericol viața ori sănătatea. Cât timp la nivelul creierului se exercită efectele psihoactive cu afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuro-motorii, persoana se află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, stare care depinde direct de prezența substanței și a metabolitilor săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase. Pe timpul cât substanța activă se află în sânge, se află totodată și în creier, determinând direct starea de a fi sub influență, respectiv aceea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metabolitii săi activi într-o concentrație egală sau mai mare cu limita cut-off, este determinată starea de a fi sub influență, respectiv starea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metabolitii activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, aspect care întrunește un consens științific și medico-legal, european și internațional (EMCDDA, European Monitoring Centre for Drugs and Drugs Addiction). Limita cut-off este o limită acceptată farmacocinetic toxicologic și medico-legal, stabilită prin studii apreciate la nivel european și internațional, în care substanța psihoactivă se află în respirație, urină, salivă și sânge într-o concentrație care indică un risc de siguranță pentru sine și ceilalți. Pe timpul cât substanța activă și metabolitii săi nu se mai află în sânge, dar substanța încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliti activi și/sau inactivi în diferite căi de eliminare (urină, fir de păr), se apreciază într-un consens științific și medico-legal că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive și medico-legal, întrucât în creier, unde se exercită efectele psihoactive, nu se mai află substanța.
Toate aceste concluzii, asupra cărora există un consens științific și medico-legal la nivel internațional, nu pot fi ignorate în prezenta analiză. Astfel, dacă atât includerea unei substanțe în categoria celor psihoactive cât și incriminarea faptei au la bază studii științifice care demonstrează că acestea au efect nociv, afectând sistemul nervos central determinând modificarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, aceleași studii științifice trebuie acceptate și atunci când dovedesc că respectivele efecte sunt limitate în timp, ajungând ca, la un moment dat, deși prezentă în corp sub forma metabolitilor activi sau inactivi, substanța să nu mai fie aptă să producă niciun efect psihoactiv întrucât nu se mai află în sânge, sau în sânge se află metaboliti inactivi sau chiar activi, însă sub limita cut-off, acceptată la nivel internațional.
Revenind la definiția noțiunii de influență, ca acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor, rezultă cu evidentă că atunci când, deși prezentă în probele biologice, substanța nu mai poate produce niciun fel de schimbare asupra persoanei, nu mai are nicio înrâurire, nu mai are aptitudinea să producă vreun efect asupra sistemului nervos central, nu se poate considera că cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, este îndeplinită.
Valoarea socială protejată prin infracțiunea prevăzută la art. 336 alin. (2) din Codul penal o reprezintă siguranța participanților la traficul rutier, iar lezarea acestei valori poate fi afirmată doar dacă la momentul conducerii vehiculului se poate constata o stare de pericol abstract pentru siguranța circulației pe drumurile publice. Or, în situația în care substanțele psihoactive identificate nu mai sunt apte să producă vreun efect asupra comportamentului conducătorului auto, nu se poate vorbi de o stare de pericol pentru relațiile sociale protejate de norma de incriminare.
Interpretarea că și în aceste cazuri sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii analizate ar însemna că ceea ce determină reținerea faptei este consumul anterior de substanțe psihoactive (care, de altfel, nici nu este incriminat, art. 4 din Legea nr. 143/2000 sancționând exclusiv deținerea în vederea consumului), și nu lezarea valorii sociale protejate prin art. 336 alin. (2) din Codul penal. Pe de altă parte, a susține că starea de pericol pentru siguranța traficului rutier subzistă până la eliminarea completă a substanței psihoactive și a metabolitilor acesteia din organism, cu motivarea că simpla prezență a acesteia este susceptibilă a afecta funcțiile cognitive, în condițiile în care cercetările de specialitate demonstrează contrariul, ar însemna îndepărtarea de către organul judiciar a unor concluzii științifice medico-legale unanim acceptate la nivel internațional, în lipsa oricăror argumente care să le infirme sau măcar să pună la îndoială exactitatea lor.
Nu în ultimul rând, este de menționat și faptul că analiza jurisprudenței din alte sisteme de drept europene demonstrează că aceste studii științifice medico-legale referitoare la durata limitată în timp a efectelor substanțelor psihoactive în organism sunt recunoscute, fiind subliniată necesitatea de a se dovedi că, la momentul săvârșirii faptei, acestea mai produceau efectele specifice consumului lor. Astfel, s-a reținut că: „…urmele substanțelor psihoactive rămân în organism mai mult timp, astfel că examenul tehnic ar putea determina un rezultat pozitiv în cazul unui subiect care a consumat substanțe psihoactive cu zile înainte de momentul relevant, dar care nu se regăsește la momentul conducerii într-o stare de alterare psiho-fizică (Curtea de Casație Italiană, Secția IV Penală Sentința penală nr. 16059 din 13 Februarie – 11 aprilie 2014, www.altalex.com); Spre deosebire de alcool, s-a constat științific că drogurile rămân în organism și după ce efectele psihoactive au dispărut. Ca atare, simpla detectare a unor substanțe psihoactive în organism probează un consum anterior, dar nu reprezintă o probă suficientă pentru constatarea caracterului actual al efectelor specifice lor” (Tribunalul Suprem din Spania, Secția II Penală. Sentința penală nr. 610 din 11 iulie 2023, www.diariolaley.laleynext.es).
În raport cu toate considerentele anterioare, având deci în vedere atât sensul noțiunii de „influență”, datele cu caracter științific rezultate în urma studiilor de specialitate privind farmacocinetica substanțelor psihoactive, precum și valoarea socială protejată prin norma de incriminare, se apreciază că sintagma „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive”, care constituie condiția esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în varianta asimilată prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, se referă atât la prezența substanței psihoactive în probele biologice, cât și la aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.
În consecință, în raport cu aspectele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizările formulate de Curtea de Apel Brașov – Secția penală în dosarul nr. 2769/338/2022 și Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori în dosarul nr. 2889/219/2022 și va stabili că, în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiției esențiale atașate elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.
Hotărârea integrală: https://www.iccj.ro/wp-content/uploads/2025/01/Scan_2025_01_28_14_02_59_627.pdf
