Românii care au nevoie de un credit rapid pentru cumpărăturile online vor putea obține în doar 10 minute finanțarea de care au nevoie. Pentru aceasta doritorii trebuie să demonstreze că sunt buni platnici. În plus, evaluarea se face pe baza istoricului de comenzi pe platforma eMag, retailerul online fiind cel care vine cu această ofertă.
Soluţia dezvoltată de eMAG în colaborare cu Idea Bank, FintechOS şi Bitnovel, permite ca finanțarea cumpărăturilor să fie făcută pe baza unei evaluări care ia în calcul istoricul de comenzi al clientului pe platforma online și istoricul său de plată la Biroul de Credit.
Solicitarea de credit poate fi aprobată în doar zece minute, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei.
”Cu un smartphone, clienţii noştri pot obţine aprobarea unei finanţări în cel mult zece minute printr-un flux simplu şi intuitiv, în care cererea online de finanţare este redusă la un singur câmp care trebuie completat”, a precizat Mircea Balica, manager servicii financiare eMAG.
”Pe lângă produsele achiziţionate în coşul de cumpărături, clientul primeşte şi o soluţie de finanţare fără niciun drum la bancă şi cu un efort minim, 100% în online. (…) Criteriile de acordare ale creditului sunt adaptate la istoricul clientului pe platforma eMAG. Cu alte cuvinte, cu cât clientul a cumpărat mai frecvent şi mai recent în magazinul online, cu atât cresc şansele de aprobare a împrumutului”, a declarat Alin Daniel Fodoroiu, vicepreşedinte executiv al Idea Bank, citat de zf.ro.