Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii care înăsprește condițiile în care cetățenii străini pot cumpăra terenuri în România. Propus de 164 de senatori și deputați, cei mai mulți de la PSD, proiectul a fost votat de ambele camere ale Parlamentului, iar Curtea Constituțională a respins, la jumătatea lunii iulie, obiecțiile de neconstituționalitate ridicate de parlamentari ai PNL și USR.
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului a fost adoptată de Senat în 2018.
Abia doi ani mai târziu, în iunie 2020, actul a fost adoptat și de deputați, dar a fost atacat la CCR de parlamentari liberali și ai USR. Pe 15 iulie, instanța de contencios administrativ a respins obiecțiile, astfel că legea a fost trimisă spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.
Legea a fost criticată, considerându-se că, în mod indirect, restrânge dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a achiziționa terenuri agricole în România.
Potrivit noilor reguli, dacă titularii drepturilor de preempţiune, care au prioritate, nu vor să le cumpere, terenurile agricole pot fi vândute persoanelor fizice care au domiciliul/reședința în raza unității administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul, de cel puțin cinci ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare.
Persoanele juridice pot cumpăra aceste suprafeţe doar dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții. Printre acestea se numără situarea sediului social în raza unității administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul, desfășurarea de activități în zona respectivă şi venituri minime de 75% din activități agricole. În plus, asociații sunt obligaţi să facă dovada domiciliului național în ultimii cinci ani.
DOCUMENT – Textul integral al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2011 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului:
Comments 1