Președintele României a promulgat Legea laptelui și a produselor lactate, prin care se creează cadrul juridic în ceea ce privește prezentarea produselor lactate și comercializarea acestora. După modelul altor țări din Europa, prin acest act se înființează și ”Observatorului Laptelui”, o platformă care ar urma să ofere informații despre cât lapte produce, procesează și importă România.
Promulgarea Legii laptelui vine la mai bine de doi ani de la declanșarea dezbaterilor pe această temă în Parlament. Scopul noilor reglementări este de a avea un echilibru între cererea de pe piață şi ofertă şi costuri de producţie. În plus, legea se dorește a fi un instrument de sprijinire a producătorilor.
Produse expuse separat, în funcție de ingrediente
După publicarea legii în Monitorul Oficial, cumpărătorul ar trebui să știe clar care e produsul făcut din lapte 100% și care e făcut din grăsimi vegetale. Este interzisă folosirea termenului de produs lactat acolo unde este vorba de înlocuitori sau grăsimi vegetale.
Toate acestea trebuie evidențiate la raft. De exemplu, o plăcintă care conţine grăsime vegetală nu va mai sta în vitrină lângă una cu brânză obținută 100% din lapte. Măsura vine după ce inspectorii de la Protecția Consumatorului au constatat că sunt patiserii, pizzerii şi cofetării care folosesc în loc de frișcă – cremă vegetală, iar în loc de brânză – surogatul pe bază de grăsimi vegetale.
Nici produsele lactate nu vor mai fi etalate în funcție doar de poziția negociată la raft. Consumatorul va trebui să poată face distincția clară între produsele din lapte pur și cele care au în compoziție lapte cu adaos de grăsimi ori altfel de proteine vegetale.
DOCUMENT – Legea laptelui și a produselor lactate: