Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea OUG 90/2020 pentru modificarea Ordonanței Guvernului 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Actul a fost emis în contextul măsurilor restrictive luate din cauza pandemiei de coronavirus și se referă, după modificările aduse de Parlament, la instituirea unor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020.
Potrivit legii promulgate de președintele României,”în scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 iulie2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii”.
Actul stabilește că în categoria obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 intră și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 august 2020 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 iulie 2020. Acestora li se adaugă obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare și data de 31 iulie 2020 inclusiv.
Legea definește obligațiile fiscale și stabilește că solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 31 decembrie 2020, sub sancțiunea decăderii.
Textul integral al legii promulgate: