În anul 2019, ultima data când a fost organizată Gala Comunității Bihorene înainte de a intra în pandemie, titlul a mers la un alt primar –smart: Bela Horvath, primarul de Sălacea. Și fiind un premiu care se respect, în 2018 sute de oameni au trait cu emoție momentul în care Liderul care schimbă lumea a fost desemnat Mihai Neșu, o adevărată personificare a dictonului : “Nihil sine Deo”, în toate înțelesurile și formele acestuia, omul care are o uimitoare capacitatea de a face lucrurile să se miște, prin puterea exemplului personal, prin credință.
Modele pentru comunitate
Gala Comunității Bihorene are menirea de a mulţumi, în numele comunităţii, organizațiilor neguvernamentale sau companiilor, persoanelor sau grupurilor de persoane, care s-au implicat în activități pentru comunitate, de a da exemple de bună practică şi de a arăta tuturor că doar împreună putem reuşi.Corina Ene uimea pe toată lumea când la alegerile precedente lăsa o carieră de sucess în București pentru a candida la Primăria din comuna natală. A vrut să miște lucrurile prin intermediul unei asociații, dar a văzut că dragul ei Căbești rămâne tot un loc arhaic. A ales să se bată la Primărie și a câștigat. In acest an, a făcut ocolul presei naționale maniera în care primărița de Căbești a reușit să transforme o școală unde copiii mergeau cu lemnele de foc în ghiozdan într-o școală –smart. Iar acesta e doar un aspect, poate cel mai spectaculos din activitatea primarului Corina Ene.
Cu ambiție a schimbat lumea ei: Căbești-ul
Tânărul primar de Căbești a avut un discurs de Oscar atunci când și-a luat premiul. “Mulțumesc celor care m-au nominalizat pentru acest premiu și Fundația Comunitară Oradea pentru organizarea unei eveniment atât de frumos.Acest premiu mă onorează, însă mă și responsabilizează să duc acest frumos proiect numit <Căbești> mai departe și mai sus.Cu toții visăm atunci când suntem copii să schimbăm lumea, să fim eroi pe acest pământ.Poate nu putem schimba lumea toată, însă prin muncă, ambiție si iubire putem schimba lumea noastră, lumea din jurul nostru. Pentru mine această lume este Căbești, locul meu de suflet. Vă mulțumesc că m-ați ales și mi-ați dat această șansa de a pune umărul la schimbarea în bine a Căbeștiului, de a-mi pune energia, experiența dar mai ales sufletul în acest proiect. Mulțumesc familiei mele frumoase pentru tot efortul și toată susținerea lor pe care o simt zi de zi.Mulțumesc echipei mele frumoase și implicate din Primăria Comunei Căbești.Mulțumesc comunității mele și tuturor celor care m-au ajutat atunci când am avut nevoie”, a spus Corina Ene la Gala Comunității Bihorene imediat după aflarea rezultatului votului.