Primele date ale anchetei în cazul accidentului petrecut, miercuri, pe DN76 Oradea – Beiuș, la ieșirea din localitatea Dușești, îl indică drept vinovat pe șoferul autotrenului, un bărbat de 45 de ani, din Beiuș. Polițiștii spun că acesta a încercat să evite o mașină care încetinise în fața sa și a intrat pe sensul opus, unde a lovit un autocar care circula regulamentar.
Accidentul s-a produs puțin după ora 17:00 a zilei de miercuri, când un autotren cu remorcă se deplasa dinspre Beiuș spre Oradea. La un moment dat, o mașină aflată în fața vehiculului de mare tonaj a încetinit. Șoferul camionului a frânat și el, dar, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de trafic, a încercat să evite ciocnirea cu autoturismul din față și a intrat pe contrasens. Acolo a acroșat cu semiremorca un autocar condus de un bărbat de 48 de ani, din județul Olt.
”Din impact, autocarul a fost proiectat în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, unde a intrat in coliziune frontală cu un autoturism oprit în fața unui case, oprindu-se doar după ce a distrus poarta gardul și peretele casei de pe marginea drumului”, a detaliat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
12 din cele 20 de persoane aflate în autocar au fost rănite. O femeie de 71 de ani, din Pitești, și alta de 51 de ani, din Curtea de Argeș, ambele pasagere în autobuz, au fost transportate la spital.
”Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
CITIȚI și 12 răniți în urma ciocnirii dintre un autocar și un autotren, pe DN 76 Oradea – Beiuș, la Dușești