Dispozițiile art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală au un caracter obligatoriu pentru instanța de judecată investită cu un acord de recunoaștere a vinovăției, astfel încât nu se poate dispune respingerea acordului în mod direct, fără a dispune, în prealabil, sesizarea conducătorului parchetului care l-a emis în vederea acoperirii omisiunilor prevăzute de art. 482 și art. 483 din Codul de procedură penală.
Prin sentința penală din 21 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin.(1) lit. b) C.proc.pen., a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul A și a fost trimisă cauza la cauza la procuror în vederea continuării urmării penale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, la data de 28 octombrie 2021 a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul A. În cuprinsul acordului, s-a reținut că, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ,,A” s-au înregistrat dosarele de executare silită sub nr. x – x/2009, nr. x – x/2009, nr. x/2009 (titluri executorii – sentințele civile definitive și executorii, însă nu irevocabile, nr. x/09.03.2009 și nr. x/09.03.2009, ale Tribunalului Sibiu, ș. a), în care s-a calculat suma de 1.468.218,21 lei datorată de către persoana vătămată B S.A, poprită și virată în contul B.E.J.I ,,A”, deschis la C Bank – Sucursala Focșani, în urma adreselor din 26.06.2009 și 03.08.2009 emise către terțul poprit D S.A., prin care s-a solicitat virarea sumelor în contul special de consemnări, cu mențiunea ,,pe seama și la dispoziția B.E.J.I ,,A”.
Prin decizia civilă din 21.01.2010 a Curții de Apel Alba Iulia, irevocabilă, a fost respinsă acțiunea reclamanților (creditorii din dosarele de executare silită), motiv pentru care B S.A a formulat acțiuni de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare, admise prin hotărâri judecătorești ale Judecătoriei Focșani; conform acestor hotărâri, creanța persoanei vătămate însuma 760.093,05 lei, din care a recuperat suma de 106.983,47 lei, rezultând un debit datorat în cuantum de 653.109,58 lei Titlul executoriu – sentința civilă nr. x/09.03.2009, a Tribunalului Sibiu, a fost desființat încă din 21.01.2010, fără ca executorul judecătoresc A să întocmească proces verbal de distribuire sume și fără să plătească aceste sume foștilor creditori, efectuând diverse tranzacții prin contul deschis la C Bank S.A., iar la data de 19.07.2013 contul a fost închis.
În acest context, în perioada 04.01.2012 – 24.02.2012, B.E.J.I ,,A”, din dispoziția inculpatului A, s-au efectuat 34 de tranzacții (reprezentând 34 de acte materiale ale infracțiunii de delapidare) reprezentând diverse plăți ori alimentare de card bancar, deși se impunea restituirea acestor sume persoanei vătămate și, în calitate de executor judecătoresc, investit cu cererile de executare silită în baza titlului executoriu – sentința civilă nr. x/09.03.2009, a Tribunalului Sibiu (desființat de instanța de control judiciar – decizia civilă nr. x/21.01.2010, a Curții de Apel Alba Iulia), nu a trecut la distribuirea și efectuarea viramentelor în conturile foștilor creditori în perioada validității titlului executoriu, iar după desființarea acestuia a continuat atitudinea abuzivă de a refuza restituirea sumelor poprite către B S.A, încălcând dispozițiile procesual civile în materie aplicabile la data comiterii faptelor, respectiv art. 3715 alin. (1) lit. d), art. 3717 alin. (3) și (4), art. 3791, în referire la art. 4041 – 4043 Cod procedură civilă vechi, art. 459 în referire la dispozițiile Cap. V din Codul procedură civilă vechi – Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executarea silită, respectiv art. 562, art. 569 – 571 și art. 723, dar și dispozițiile art. 2, art. 5 și art. 54 din Legea nr. 188, privind executorii judecătorești, cauzând o vătămare a drepturilor/intereselor legitime și, implicit, un prejudiciu persoanei vătămate B în cuantum de 653.109,58 lei.
Examinând acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul A, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acestuia. Astfel, Curtea a reținut că, în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției a fost menționată, pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care a fost cercetat inculpatul A, aplicarea unei pedepse complementare, fără însă a se menționa durata pe care se aplică aceste pedepse complementare.
Sub acest aspect, s-a arătat că, ulterior, cu ocazia contopirii pedepselor complementare s-a făcut mențiunea că durata acesteia va fi de 2 ani.
Or, potrivit Deciziei nr. 18/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicarea prevederilor art. 45 C.pen. este condiționată de aplicarea în prealabil a unor pedepse complementare și accesorii, pentru fiecare infracțiune, urmând ca abia ulterior să se procedeze la efectuarea contopirii pedepselor complementare și accesorii.
Deopotrivă, față de natura infracțiunilor și împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului A, executor judecătoresc, s-a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C.pen., ca pedeapsă complementară și accesorie, respectiv a exercitării funcției de executor judecătoresc, cu atât mai mult cu cât, aplicarea acesteia era obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 297 și 295 C.pen.
S-a observat că, din cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției lipsesc mențiunile prevăzute de art. 65 C.pen. și art. 68 C.pen. privitoare la data de la care va începe executarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii.
În plus, s-a arătat că, potrivit bazei de date comunicate de Ministerul Justiției – Direcția de Probațiune se constată că în cadrul comunei Năruja, județul Vrancea, există 3 unități în care inculpatul putea presta muncă neremunerată în folosul comunității: Căminul Cultural și Biblioteca din comuna Năruja, județul Vrancea; Școala Gimnazială din comuna Năruja județul Vrancea și Școala Primară din comuna Năruja, sat Podul Nărujei, județul Vrancea. Or, obligarea inculpatului să presteze muncă neremunerată la Adăpostul de zi și de noapte Crucea Roșie Focșani, apare ca fiind nelegală.
Referitor la infracțiunea de delapidare, s-a menționat că, din acordul de recunoaștere a vinovăției nu rezultă dacă inculpatul A a săvârșit o singură infracțiune sau două infracțiuni aflate în concurs real, astfel: delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) C.pen. (34 acte materiale) cu aplicare art. 38 alin.(1) C.pen. și art. 5 C.pen. sau participație improprie la delapidare, prevăzută de art. 52 alin. 3 C.pen. raportat la art. 295 alin.(1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. lipsind astfel hotărârea de previziune și claritate privitoare la descrierea faptelor, concordanta dintre expunerea faptelor și încadrarea în drept a acestora și a legalității pedepselor aplicate.
Totodată, s-a arătat că, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 480 alin. (2) C.proc.pen., în sensul că, din declarațiile date în cursul urmării penale, nu rezultă că inculpatul A recunoaște vinovăția în ceea ce privește săvârșirea faptelor imputate.
În acest context, s-a arătat că, inculpatul a recunoscut o parte din latura obiectivă a infracțiunilor pentru care este cercetat, dar consideră, în continuare că nu a săvârșit faptele cu vinovăția cerută de lege pentru subzistența infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Spre deosebire de procedura recunoașterii învinuirii (art. 374, 375, 396 alin. (10 C.proc.pen.) când inculpatul recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, acordul de recunoaștere a vinovăției presupune ca inculpatul să recunoască că a săvârșit faptele cu vinovăția cerută de lege.
De asemenea, s-a arătat că, încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției nu se impune față de gravitatea faptelor săvârșite, natura infracțiunilor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și împrejurările comiterii faptei. Același aspect rezultă, în opinia judecătorului fondului, și cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 alin.(1) C. proc. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr 78/2000, însă, în acest caz, prejudiciul apreciat este cel comunicat de SC „B” SA.
În aceeași ordine de idei, s-a arătat că, dacă procurorul de caz nu a încercat soluționarea laturii civile, nu a încercat nici instituirea de măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului, motivând că nu s-a putut institui sechestrul asigurător deoarece inculpatul A nu deține bunuri asupra cărora se poate institui o astfel de măsură. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul A.
În motivele scrise de apel, Parchetul a arătat, în esență, că probatoriul administrat anterior sesizării instanței de judecată, actele procedurale întocmite pe parcursul urmăririi penale, precum și cu ocazia încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției nu justifică respingerea acestuia, dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., nefiind incidente în speță, pentru următoarele considerente:
-durata pedepsei complementare rezultante de 2 ani răspunde exigențelor impuse acordului de recunoaștere a vinovăției, întrucât dispozițiile art. 482 alin. (1) lit. h) C.proc.pen. nu se referă și la pedeapsa complementară;
-Decizia nr. 18/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea dispozițiilor art. 45 C.pen. nu vizează problema de drept invocată de către instanța de fond ca argument pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției;
-stabilirea duratei pedepsei complementare rezultante în condițiile convenite în acordul de recunoaștere a vinovăției este în măsură să satisfacă exigențele dispozițiilor art. 482 alin. (1) lit. h) C.proc.pen., în ipoteza în care se reține că acestea urmează situația pedepsei complementare.
Sub acest aspect, s-a subliniat că, omisiunea determinării cuantumului fiecărei pedepse complementare stabilită în raport de fiecare infracțiune în parte nu este de natură să încalce
1651 prevederile art. 482 alin. (1) lit. h) C.proc.pen., întrucât durata pedepsei complementare rezultante este aceeași.
-interzicerea în mod expres a exercitării funcției de executor judecătoresc, ca pedeapsă complementară și accesorie, era inutilă câtă vreme în cauză s-a prevăzut interzicerea dreptului de a ocupa orice funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. b C. pen.;
-lipsa mențiunilor prevăzute de art. 65 C.pen. și art. 68 din același cod referitoare la data la care va începe executarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii nu pot constitui temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției;
-obligarea inculpatului A să presteze muncă neremunerată în folosul comunității la Adăpostul de zi și de noapte Crucea Roșie Focșani este legală, în condițiile în care, opțiunea de a executa muncă în folosul comunității în cadrul unei entități juridice din afara localității de domiciliu a inculpatului reprezintă expresia voinței acestuia, exprimată în cadrul procedural instituit de dispozițiile procesuale care reglementează încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției;
-din cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul se reține că acestuia îi este imputată o singură infracțiune de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (34 acte materiale) în modalitatea participației improprii, prevăzută de art. 52 alin. 3 C.pen.;
-inculpatul A a recunoscut atât aspectele de ordin obiectiv care țin de îndeplinirea condițiilor de tipicitate pentru cele două infracțiuni, cât și forma de vinovăție cu care a acționat;
-soluția de condamnare a inculpatului propusă în acord este temeinică, neputând fi considerată nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțională sau periculozitatea infractorului;
-instituirea măsurilor asiguratorii nu este justificată, pe de o parte, întrucât pe parcursul urmăririi penale nu au fost identificate bunuri aparținând inculpatului asupra cărora instituirea măsurilor asiguratorii să răspundă astfel necesității realizării condițiilor procesuale pentru repararea prejudiciului, iar, pe de altă parte, instituirea unor asemenea măsuri apare ca fiind inutilă în contextul nesoluționării laturii civile, ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției.
Totodată, s-a arătat că, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 484 alin. (1) C.proc.pen., în condițiile în care, cu excepția aspectelor privind netemeinicia sancțiunilor aplicate inculpatului (pct. 7 din hotărârea atacată) și a celor de nelegalitate (pct. 3, 6 și 8), toate pretinsele omisiuni enunțate puteau fi înlăturate pe calea procedurii remediu.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul A.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a precizat că modifică motivele de apel formulate în scris, solicitând astfel, admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. raportat la art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la necesitatea existenței a două grade de jurisdicție, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea inițierii procedurii remediu, reglementată de dispozițiile art. 484 alin. (1) C.proc.pen.
La rândul său, inculpatul A a solicitat, prin apărător ales, să se constate că, în situația în care acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna din mențiunile obligatorii, instanța trebuie să dispună acoperirea omisiunilor în termen de 5 zile, sesizând în acest sens conducătorul parchetului.
În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, în vederea inițierii procedurii remediu și completării de către procuror a omisiunilor identificate de instanța de fond.
Înalta Curte a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul A ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 479 C.proc.pen., acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Dispozițiile art. 482 C.proc.pen. enumeră conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției dispunând ca acesta să cuprindă data și locul încheierii; numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie; date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute de art. 107 alin. (1) C.proc.pen.; descrierea faptei ce formează obiectul acordului; încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege; probele și mijloacele de probă; declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat; semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.
Totodată, prevederile art. 484 alin. (1) C.proc.pen. stipulează că, în ipoteza în care, acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna din mențiunile prevăzute la art. 482 sau nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.
În speță, Curtea de apel a respins acordul de recunoaștere a vinovăției reținând că procurorul a omis să stabilească în cadrul acestuia durata pedepselor complementare pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, să interzică dreptul de a exercita funcția de executor judecătoresc, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, să menționeze data de la care se va începe executarea pedepsei complementare, respectiv a pedepsei accesorii, să menționeze una dintre cele trei unități prevăzute în baza de date a Ministerului Justiției – Direcția de Probațiune, în cadrul căreia inculpatul ar urma să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, să clarifice încadrarea juridică aferentă infracțiunii de delapidare și să instituie măsuri asiguratorii în temeiul art. 249 C.proc.pen.
Înalta Curte observă că aspectele de nelegalitate identificate de instanța de fond ca motive pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă, în realitate, omisiuni care ar putea fi acoperite în procedura remediu instituită de dispozițiile art. 484 alin. (1) C.proc.pen. Or, instanța de fond a procedat la respingerea acordului în mod direct, fără a dispune sesizarea conducătorului parchetului care a emis acordul, în vederea acoperirii omisiunilor, încălcând astfel dispozițiile art. 484 alin. (1) C.proc.pen., care sunt obligatorii pentru judecător.
Având în vedere că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor art. 484 C.proc.pen., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul A, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.
Soluția se impune în contextul în care această omisiune echivalează cu lipsa judecății în primă instanță, iar efectuarea acesteia, pentru prima oară în apel, încalcă principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C.proc.pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul A împotriva sentinței penale nr. x din 21 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în dosarul nr. x/44/2021.
