Plata nedatorată are ca efect naşterea unui raport de obligaţii între accipiens şi solvens, raport în temeiul căruia accipiens este obligat, în principal, să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat. Obligaţiile ce îi incumbă lui accipiens trebuie analizate şi din perspectiva bunei sau relei sale credinţe.
Este de rea-credinţă accipiens-ul care a avut cunoştinţă despre caracterul nedatorat al plăţii în momentul în care a primit-o de la solvens, obligația acestuia de a restitui sumele de bani primite fără a-i fi datorate devenind exigibilă încă de la data remiterii acestora de către solvens.
În aceste condiții, în mod corect instanța a făcut aplicarea regulilor de restituire a prestațiilor, în cazul plății nedatorate, valorizând consecințele relei-credințe a debitorului obligației de restituire, pe care l-a obligat la plata de daune-interese moratorii în cuantumul prevăzut de lege pentru întârzierea în executarea obligaţiei de restituire a plăţii nedatorate, iar nu aplicarea instituţiei răspunderii civile delictuale.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 495 din 7 martie 2023
Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 12 februarie 2021 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 804.211,17 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată de la data când pârâta a primit plata nedatorată până la data introducerii cererii de arbitrare în dosarul nr. x/2020, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare.
Prin sentința arbitrală nr. 88 din 8 octombrie 2021 a fost admisă cererea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 804.211,17 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare, precum şi suma de 32.227,17 lei, cu titlu de cheltuieli arbitrale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare pârâta B. S.R.L., înregistrată la data de 8 noiembrie 2021 pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, sub nr. y/2/2021.
Prin sentinţa nr. 19 din 2 martie 2022, acţiunea în anulare, întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. f) şi h), a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței sus arătate, în termen legal a declarat recurs pârâta arbitrală B. S.R.L., înregistrat la data de 1 septembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a civilă.
Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității pentru următoarele motive:
O primă critică vizează încălcarea, prin sentinţa recurată, a normelor procedurale, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, critică subscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Astfel, a susţinut că în mod eronat i-au fost respinse criticile privind incidenţa art. 608 alin. (1) lit. f) C.proc.civ., ce reglementează nulitatea hotărârii arbitrale pronunţate cu nerespectarea principiului disponibilităţii, ce implică, în mod evident, şi încălcarea principiului contradictorialităţii.
Concret, cauza cererii de arbitrare cu care A. a învestit tribunalul arbitral a fost reprezentată de prevederile art. 1341 C.civ. coroborate cu art. 1639 şi art. 1645 C.civ. (restituirea prestațiilor şi a fructelor în cazul plăţii nedatorate). Or, tribunalul arbitral, stabilind momentul de la care ar trebui calculată dobânda legală pretinsă de reclamantă, şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 1523 alin. (1) lit. e) C.civ. A mai arătat recurenta că tribunalul arbitral nu a supus dezbaterii părţilor împrejurarea că A. ar fi modificat cauza cererii de arbitrare prin intermediul unor concluzii scrise.
Aşadar, sentinţa arbitrală a fost pronunţată cu încălcarea limitelor învestirii, ce viza mecanismul restituirii prestaţiilor în cazul plăţii nedatorate, fapt juridic licit.
Prin sentinţa recurată, instanţa a respins criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) C.proc.civ., reţinând, pe de o parte, că nu ar fi operat o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, ci s-a procedat la stabilirea regulilor de drept aplicabile în cauză. Pe de altă parte, a reţinut că acest motiv de nulitate vizează inadvertenţele între obiectul cererii de arbitrare şi soluţia pronunţată, iar nu cauza cererii de chemare în judecată. Mai exact, prin cererea de arbitrare s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la data realizării plăţii nedatorate şi până la data formulării cererii de arbitrare în dosarul arbitral nr. x/2020, iar tribunalul arbitral a pronunţat o soluţie cu privire la această cerere, indiferent de considerentele ce au stat la baza soluţiei.
Apreciază recurenta că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti încalcă principiul contradictorialității, reglementat de art. 3 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală şi art. 14 alin. (6) C.proc.civ., întrucât considerentul decisiv ce a fundamentat hotărârea arbitrală, anume acela că acceptarea plăţii nedatorate a reprezentat un fapt ilicit extracontractual, nu a fost supus niciodată dezbaterii contradictorii a părţilor.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat principiul disponibilităţii, reţinând că instanţa arbitrală era liberă să pronunţe soluţia în baza oricărei argumentaţii sau calificări în drept a situaţiei deduse judecății câtă vreme reclamanta arbitrală nu a invocat, prin conţinutul actelor de procedură produse, motive de fapt care să suporte calificarea dată.
Un alt motiv de recurs invocat constă în lipsa din hotărârea atacată a motivelor pentru care au fost respinse criticile ce vizau încălcarea ordinii publice prin încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialității [art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.].
Astfel, a invocat pe calea acţiunii în anulare că admiterea cererii de arbitrare în baza unor temeiuri neinvocate procedural şi nepuse în discuţia contradictorie a părţilor a condus la încălcarea art. 13 şi art. 14 C.proc.civ. Or, aceste aspecte nu au fost analizate de Curtea de Apel Bucureşti.
În sfârșit, recurenta a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat şi plata nedatorată, critici subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C.proc.civ.
Astfel, arată recurenta că atât hotărârea arbitrală, cât şi sentinţa ce face obiectul prezentei căi de atac au interpretat şi aplicat greşit normele de drept material care reglementează plata nedatorată. Astfel, au oferit o calificare dublă plăţii nedatorate, aceea de fapt licit generator de obligaţii, din perspectiva solvens, şi fapt ilicit extracontractual, din perspectiva accipiens. O atare interpretare contravine prevederilor art. 1341 – 1344 C.civ., ce stipulează că plata nedatorată este un fapt juridic licit, din moment ce titlul capitolului ce reglementează această instituţie poartă acest nume. Altfel spus, interpretarea dată este contrară legii.
Totodată, hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 4/2021, prin reîncadrarea juridică a situaţiei de fapt analizate deja în cadrul dosarului arbitral nr. x/2020 şi aplicarea unui regim juridic distinct.
În susmenționata hotărâre arbitrală s-a reţinut că este aplicabilă instituţia plăţii nedatorate şi că, urmare imputabilităţii în persoana accipiens a primirii plăţilor nedatorate, acesta este ţinut să restituie şi fructele bunurilor primite nedatorat.
Or, în prezenta cauză, aceeaşi conduită a recurentei a fost calificată fapt ilicit extracontractual, deci s-a aplicat regimul juridic al răspunderii civile delictuale, fiind astfel încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 4/2021.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 613 alin. (4), art. 483 şi următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimata A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât sentinţa atacată este legală, nefiind pronunţată nici cu încălcarea principiului contradictorialității şi a dreptului la apărare şi nici cu nesocotirea puterii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 4 din 14 ianuarie 2021.
Recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurenta a susţinut că instanţa învestită cu acţiunea în anulare, întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. f) C.proc.civ., nesancționând încălcarea de către tribunalul arbitral a principiului disponibilităţii, a încălcat ea însăşi prevederile art. 14 alin. (6) C.proc.civ.
Reţine că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a apreciat asupra limitelor de aplicare a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C.proc.civ. Pentru a stabili dacă tribunalul arbitral a dispus extra petita, este necesar să ne raportăm la pretențiile formulate de părţi, întrucât prin „lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.
În acest context, în mod just s-a reţinut că prin cererea de arbitrare s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la data efectuării plăţilor nedatorate şi până la data introducerii cererii de arbitrare ce a făcut obiectul dosarului arbitral nr. x/2020, iar tribunalul arbitral a pronunţat o soluţie cu privire la această cerere. Faptul că s-a reţinut aplicarea şi a altor reguli de drept decât cele indicate de reclamantă nu atrage incidenţa motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C.proc.civ. De altfel, stabilirea şi a altor reguli de drept decât cele expres indicate de parte nu reprezintă nicio modificare a cauzei acţiunii, dar acest aspect va face obiectul analizei criticilor ce vizează pretinsa încălcare a principiului contradictorialității, în considerentele ce succed.
Contrar susţinerilor recurentei, nici tribunalul arbitral şi nici, în mod subsecvent, curtea de apel învestită cu acţiunea în anulare nu au încălcat principiul contradictorialității, în sensul că nu s-au pronunţat în baza unor cereri sau apărări care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor. Sub un prim aspect, recurenta a susţinut că, prin singurele acte procedurale apte să învestească tribunalul arbitral, reclamanta a solicitat restituirea fructelor în cazul plăţii nedatorate, potrivit art. 1639 şi art. 1645 C.civ., iar temeiurile de fapt ale cererii au constat în efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 4/2021. Primul act prin care este expusă o motivare în fapt a cererii şi sunt precizate temeiuri de drept suplimentare l-a reprezentat răspunsul la memoriul dezvoltator depus de B. S.A., act care nu face însă referire la caracterul de faptă ilicită extracontractuală a acceptării plăţii nedatorate de către accipiens şi nici nu este un act apt să învestească instanţa arbitrală.
Sub un al doilea aspect, recurenta a susţinut că tribunalul arbitral, la rândul său, şi-a fundamentat soluţia pe calificarea juridică a acceptării plăţii nedatorate ca fiind fapt ilicit extracontractual şi pe incidenţa art. 1523 alin. (1) lit. e) C.civ., aspecte care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor.
Instanţa de recurs constată însă că, prin scriptul intitulat „răspuns la memoriul dezvoltator”, reclamanta a dezvoltat temeiurile de fapt şi de drept ale cererii introductive, relevând că accipiens a cunoscut caracterul nedatorat al plăţii încă de la data efectuării, că îi este imputabilă cauza restituirii şi că, prin urmare, acceptarea plăţii şi nerestituirea acesteia către solvens reprezintă faptă ilicită extracontractuală, fiind incidente prevederile art. 1535 C.civ. şi art. 1532 alin. (2) lit. e) C.civ.
Înscrisul sus arătat a fost comunicat părţii adverse, iar, la termenul din 3 august 2021, pârâta arbitrală a combătut, prin concluziile orale formulate in extenso, toate aceste susţineri. Trebuie observat că, la termenul când au avut loc aceste dezbateri, pârâta arbitrală nu a invocat eventuala neregularitate a modificării cererii introductive, prin formularea de temeiuri de fapt şi de drept noi ulterior. Prin urmare, este pe deplin aplicabilă regula instituită de art. 592 alin. (3) C.proc.civ., potrivit căreia neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la primul termen de judecată la care a fost prezent după producerea neregularităţii şi înainte de a se pune concluzii pe fond.
În mod evident, aceste aspecte nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale, în contextul dispoziţiilor art. 608 alin. (2) C.proc.civ.
Faţă de cele sus arătate, în mod corect a reţinut curtea de apel că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unor chestiuni ce nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor şi că acesta nu a schimbat cauza cererii de arbitrare. Dimpotrivă, soluţia a fost pronunţată doar în baza argumentelor formulate de părţi şi a calificării în drept a situaţiei de fapt deduse judecăţii.
Cât priveşte criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., constată că nici acestea nu pot fi primite.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa învestită cu acţiunea în anulare nu a motivat soluţia de respingere a criticii de legalitate ce viza încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialității. Astfel, împrejurarea că tribunalul arbitral a admis cererea întemeindu-se pe aspecte ce nu au fost invocate procedural şi nu au fost supuse dezbaterii părţilor nu a fost tratată prin sentinţa recurată.
Fără a relua considerentele sus arătate, se impune a arăta că textul art. 608 alin. (2) C.proc.civ. determină o restricție semnificativă în privinţa admisibilităţii unor motive ale acţiunii în anulare. Cum legea nu admite invocarea unor neregularităţi de ordin procedural, neinvocate in limite litis, în condiţiile art. 592 alin. (3) C.proc.civ., în mod evident nici instanţa învestită cu prezenta acţiune în anulare nu era ţinută să verifice dacă reclamanta arbitrală şi-a suplimentat motivele de fapt şi de drept ale cererii cu respectarea rigorilor temporale. Cert este faptul că, din considerentele hotărârii recurate, transpare raţionamentul logico-juridic pentru care s-a apreciat că tribunalul arbitral nu a schimbat cauza cererii introductive şi nu s-a pronunţat asupra unor aspecte nepuse în dezbaterea contradictorie a părţilor.
Aşadar, criticile subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ., privind pretinsa încălcare a principiului contradictorialității şi a dreptului la apărare al pârâtei arbitrale, au primit un răspuns specific din partea curţii de apel. Din această perspectivă, sentinţa recurată răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. nu poate fi primit.
În sfârşit, nici criticile ce vizează aplicarea greşită a normelor legale ce reglementează autoritatea de lucru judecat şi plata nedatorată, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C.proc.civ., nu sunt întemeiate.
Contrar susţinerilor recurentei, prin sentinţa atacată nu au fost încălcate normele de drept material cuprinse în art. 1341 – 1344 C.civ. şi nu s-a oferit o calificare duală instituţiei plăţii nedatorate, aceea de fapt licit generator de obligaţii din perspectiva solvens şi fapt ilicit, extracontractual, din perspectiva accipiens. De asemenea, instanţa nu a constatat că izvorul obligației de restituire poate fi reprezentat şi de un fapt ilicit.
Ceea ce au reţinut atât tribunalul arbitral, cât şi instanţa învestită cu acţiunea în anulare este faptul că plata nedatorată are ca efect naşterea unui raport de obligaţii între accipiens şi solvens, raport în temeiul căruia accipiens este obligat, în principal, să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat. Însă, obligaţiile ce îi incumbă lui accipiens trebuie analizate şi din perspectiva bunei sau relei sale credinţe. În mod corect s-a apreciat că accipiens este de rea-credinţă în situaţia în care a avut cunoştinţă despre caracterul nedatorat al plăţii în momentul în care a primit-o de la solvens.
Altfel spus, s-a reţinut că obligaţia accipiens de a restitui sumele de bani primite fără a-i fi datorate a devenit exigibilă încă de la data remiterii acestora de către solvens. Ca atare, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 1535 alin. (1) C.civ., obligând accipiens la plata de daune-interese moratorii în cuantumul prevăzut de lege pentru întârzierea în executarea obligaţiei de restituire a plăţii nedatorate, iar nu aplicarea instituţiei răspunderii civile delictuale.
Articolul 1535 alin. (1) teza I C.civ. instituie prezumţia că ori de câte ori un creditor a fost lipsit de folosinţa sumei de bani datorată de debitor, el a suferit un prejudiciu al cărui cuantum l-a evaluat legal. De altfel, apreciem că noţiunea de dobândă legală aferentă sumelor de bani neplătite la scadenţă este echivalentă „indemnizaţiei creditorului pentru folosinţa pe care bunul i-o putea procura”, ce cade în sarcina celui obligat la restituirea prestaţiei, atunci când a fost de rea-credinţă sau cauza restituirii îi este imputabilă, în sensul art. 1645 alin. (2) C.civ.
Constată, de asemenea, că prima instanţă nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 4/2021, în sensul că nu a reîncadrat juridic situaţia de fapt analizată deja în cadrul dosarului arbitral nr. x/2020 şi nu a aplicat un regim juridic distinct.
Prin sentinţa arbitrală sus arătată, s-a admis o acţiune în repetiţiune plată nedatorată şi, ca urmare a reţinerii imputabilităţii primirii plăţilor în persoana accipiens, a fost obligat acesta la plata dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii acţiunii arbitrale.
Or, în prezenta cauză, în deplină concordanţă cu dezlegările jurisdicţionale anterioare, accipiens a fost obligat la plata dobânzii legale penalizatoare, încă de la data primirii plăţilor, reţinându-se că scadenţa obligaţiei de restituire se identifică cu momentul primirii respectivelor sume, întrucât a cunoscut chiar de la acel moment natura nedatorată a plăţilor, fiind de rea-credinţă, şi că pârâta se află de drept în întârziere. Aşadar, a făcut aplicarea regulilor de restituire a prestaţiilor, în cazul plăţii nedatorate, valorizând consecinţele relei-credinţe a debitorului obligaţiei de restituire.
Altfel spus, instanța nu a aplicat instituţia răspunderii civile delictuale şi nu a apreciat incidenţa unui regim juridic distinct de cel care a făcut obiectul primei judecăţi. De altfel, întregul eşafodaj al construcţiei juridice formulate de recurentă se sprijină pe considerentul tribunalului arbitral, potrivit căruia sunt incidente prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ., astfel că accipiens este de drept în întârziere. Or, acest considerent este inutil în raţionamentul logico-juridic ce fundamentează soluţia, întrucât pentru a fi acordate daune-interese (inclusiv daune-interese moratorii, cum este dobânda legală penalizatoare în discuţie) nu este necesară punerea în întârziere a debitorului, aşa cum rezultă din prevederile art. 1522 alin. (4) C civ. Mai mult, art. 1535 alin. (1) C.civ. instituie regula curgerii de drept a dobânzilor moratorii pentru executarea cu întârziere în cazul obligaţiilor băneşti, fiind suficientă, prin urmare, stabilirea scadenţei obligaţiei în fundamentarea soluției.
Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul, ca nefondat.
