Dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.210/2003 statuează asupra competenţei jurisdicţionale internaţionale atunci când elementul de extraneitate decurge din schimbarea reşedinţei minorului într-un stat membru, cu mai puţin de 3 luni faţă de data formulării cererii de chemare în judecată, în sensul păstrării competenţei instanţei „din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului”, criteriile de determinare a competenţei teritoriale ori materiale fiind cele aplicabile în statul membru.
În ce priveşte stabilirea competenţei interne, ea se face după regulile prevăzute de art. 1072 alin. (1) C.proc.civ., respectiv, potrivit regulilor în materie, care sunt cele date de dispoziţiile art. 114 alin. (1) din același cod, în măsura în care este posibil acest lucru (pentru că există domiciliul/reşedinţa persoanei ocrotite pe teritoriul ţării), respectiv ale art. 1072 alin. (2) C.proc.civ., dacă în aplicarea prevederilor alin. 1 ale acestui text nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza (situaţie în care cererea va fi îndreptată la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, sau, după caz, la Tribunalul Bucureşti).
Prin urmare, în condițiile în care nu se poate identifica instanţa competentă teritorial potrivit art. 114 alin. (1) C.proc.civ. în soluţionarea cauzei având ca obiect solicitarea de exercitare exclusivă a autorității părintești, întrucât minorul aflat în grija mamei locuieşte efectiv, împreună cu aceasta, pe teritoriul unui alt stat, devin incidente dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C.proc.civ.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 22.10.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă, în mod exclusiv, cu privire la copilul C., născut în data de 17.10.2013 în municipiul Timişoara şi modificarea programului de păstrare a legăturilor personale dintre pârât şi copil.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 403 C.civ., art. 223 C.proc.civ.
Prin sentinţa nr. 1211 din 10.03.2021, Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
A reţinut instanţa că din hotărârea de divorţ se poate constata faptul că locuinţa copilului C., născut în data de 17.10.2013 în municipiul Timişoara, judeţul Timiş a fost stabilită „la domiciliul mamei”. Din această hotărâre însă nu rezultă care anume „domiciliu al mamei” a fost avut în vedere de instanţa de judecată, în condiţiile în care instanţa nu a indicat în dispozitivul hotărârii domiciliile părţilor, deşi avea această obligaţie legală, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. c C.proc.civ.
Din referatul de anchetă psihosocială efectuat de Primăria municipiului Timişoara în dosarul de divorţ al părţilor şi din copia CI a reclamantei, rezultă că domiciliul reclamantei este situat în municipiul Timişoara. Ca urmare a divorţului părţilor, locuinţa copilului a fost stabilită la acest domiciliu.
După desfacerea căsătoriei, reclamanta s-a recăsătorit şi s-a mutat împreună cu copilul în Germania, cu acordul pârâtului, minorul fiind înscris la şcoală în această ţară.
În prezent, reclamanta şi copilul locuiesc la următoarea adresă: localitatea Augsburg, Germania.
Copilul a fost luat în evidenţă de autorităţile germane în data de 15.09.2020, aşa cum rezultă din adeverinţa de luare în evidenţă eliberată de Oraşul Augsburg, Germania.
În şedinţa publică din data de 02.02.2021, instanţa a invocat excepţia de necompetenţă internaţională a instanţelor române, având în vedere că reşedinţa obişnuită a copilului este în Germania, iar în data de 17.02.2021, instanţa a respins excepţia de necompetenţă internaţională a instanţelor române, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.210/2003, care, sub titulatura „Menţinerea competenţei fostei reşedinţe obişnuite a copilului”, arată următoarele: „(1) În cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul şi dobândeşte o nouă reşedinţă obişnuită, instanţele judecătoreşti din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului îşi păstrează competenţa, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obişnuit în statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului.”
Din adeverinţa de luare în evidenţă a copilului, eliberată de Oraşul Augsburg, Germania, rezultă faptul că autorităţile din Germania l-au luat în evidenţă pe copil ca fiind un cetăţean UE cu reşedinţa în Germania, în data de 15.09.2020.
Acţiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la Judecătoria Arad în data de 23.10.2020.
Din aplicarea textului de lege reprodus mai sus, la situaţia de fapt din prezentul dosar, a rezultat faptul că, la data sesizării instanţei, 23.10.2020, instanţele române sunt competente a soluţiona prezentul dosar, având în vedere că perioada cuprinsă între datele de 15.09.2020 şi 23.10.2020, este mai mică de 3 luni.
În ce priveşte competenţa teritorială, s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C.proc.civ., dispoziţii cu caracter special, ce se referă la cauzele în materie de tutelă şi familie, potrivit cărora: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită. (2) În cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanţa de tutelă şi de familie care a pronunţat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cel ocrotit.”
Din textul de lege rezultă că în ce priveşte soluţionarea prezentului dosar, competenţa teritorială de soluţionare revine Judecătoriei Timişoara, având în vedere că, anterior mutării copilului în Germania, copilul şi-a avut locuinţa stabilită la domiciliul reclamantei din municipiul Timişoara.
De la naşterea lui şi până în prezent, copilul nu a avut niciodată locuinţa stabilită în raza de competenţă a Judecătoriei Arad.
Prin sentinţa nr.7717 din 23.06.2021, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C.proc.civ.: „(1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.”
În raport de aceste dispoziţii, competenţa a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 9847 din 27.10.2021, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A reţinut instanţa că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C.proc.civ. referitoare la domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite, şi anume domiciliul minorei C.
Astfel, în cazul în care minora s-ar fi aflat pe teritoriul României, aceasta ar fi locuit în Timişoara, dat fiind faptul că aceasta are locuinţa stabilită la mama sa, iar domiciliul mamei din CI este în localitatea Timişoara, aceasta fiind adresa unde minora a locuit până la plecarea în Germania. Astfel, instanţa care îşi păstrează competenţa pe o durata de 3 luni de la plecarea minorei, este Judecătoria Timişoara.
În ceea ce priveşte art. 1072 C.proc.civ., instanţa a constatat că acesta stabileşte competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în cazul în care nu poate fi identificată instanţa competentă de pe teritoriul României.
Cu toate acestea, în prezentul dosar, prin coroborarea temeiurilor de drept anterior menţionate, aplicând art. 9 din Regulamentul nr. 2201/2003, se poate stabili care este instanţa competentă de pe teritoriul ţării să soluţioneze prezentul dosar, respectiv Judecătoria Timişoara.
III.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. 1 C.proc.civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, pentru următoarele argumente:
Obiectul cauzei îl reprezintă solicitarea de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti de către reclamanta A. cu privire la minora C., născută în data de 17.10.2013, în municipiul Timişoara, şi modificarea programului de păstrare a legăturilor personale dintre pârât şi copil.
Instanţele şi-au declinat reciproc competenţa relativ la domiciliul minorei care, deşi născută pe teritoriul României şi figurând cu domiciliul în Timişoara (potrivit referatului de anchetă socială), locuieşte cu mama sa, în Germania, fiind luată în evidenţă de autorităţile germane drept cetăţean UE cu reşedinţa în Germania, din data de 15.09.2020, moment anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.210/2003, „În cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul şi dobândeşte o nouă reşedinţă obişnuită, instanţele judecătoreşti din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului îşi păstrează competenţa, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obişnuit în statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului.”
Aceste dispoziţii regulamentare statuează asupra competenţei jurisdicţionale internaţionale atunci când elementul de extraneitate decurge din schimbarea reşedinţei minorului într-un stat membru, cu mai puţin de 3 luni faţă de data formulării cererii de chemare în judecată, în sensul păstrării competenţei instanţei „din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului”.
Nu este vorba, aşadar, despre instituirea unor criterii de determinare a competenţei teritoriale ori materiale aplicabile în statul membru-care sunt cele prevăzute de legislaţia internă-ci doar de reglementarea competenţei jurisdicţionale internaţionale, în favoarea statului fostei reşedinţe obişnuite a minorului (când modificarea acestui element a avut loc în ultimele 3 luni dinaintea sesizării instanţei).
În ce priveşte stabilirea competenţei interne, ea se face după regulile prevăzute de art. 1072 alin. 1 C.proc.civ., respectiv, potrivit regulilor în materie, care sunt cele date de dispoziţiile art. 114 alin. 1 C.proc.civ., în măsura în care este posibil acest lucru (pentru că există domiciliul/reşedinţa persoanei ocrotite pe teritoriul ţării), respectiv ale art. 1072 alin. 2 C.proc.civ., dacă în aplicarea prevederilor alin. 1 ale acestui text nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza (situaţie în care cererea va fi îndreptată la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, sau, după caz, la Tribunalul Bucureşti).
Cum în speţă nu se poate identifica instanţa competentă teritorial potrivit art. 114 alin. 1 C.proc.civ. în soluţionarea pricinii, întrucât minorul aflat în grija mamei locuieşte efectiv, împreună cu aceasta, pe teritoriul statului german, în cauză devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate, respectiv art. 1072 alin. 2 C.proc.civ., care reglementează competenţa de soluţionare în asemenea situaţii.
Ca atare, faţă de conţinutul art. 1072 alin. 2 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
