Potrivit art. 1214 C.civ., consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială.
Cum „dolul nu se presupune”, potrivit art. 1214 alin.(1), (2) şi (4) C.civ., în condițiile în care acesta vizează o stare de fapt, existenţa acestui viciu de consimțământ trebuie probat în raport de cele două elemente ce intră în structura lui respectiv: unul obiectiv sau material, care se poate concretiza în acţiuni – dolul comisiv sau inacţiuni aşa numitul dol prin reticenţă, constând în neinformarea celor interesaţi cu privire la anumite împrejurări – cu caracter viclean şi chiar fraudulos, având ca finalitate ascunderea ori neaflarea adevărului; cel de-al doilea element este unul subiectiv, intenţional, şi are ca obiect inducerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii unui anumit act juridic.
Prin urmare, cum din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat rezultă transmiterea dreptului de proprietate asupra a două imobile construcţie – dig piscicol, aflate în proprietatea pârâtei, instanța de apel, în mod legal, a reținut că, fiind în discuţie un act autentic, acesta este supus regimului juridic prevăzut atât de Codul de procedură civilă, cât şi de dispozițiile Legii nr. 36/1996, menţiunile din cuprinsul lui fiind clare şi neechivoce în ceea ce privește obiectul vânzării-cumpărării, nefiind întrunite condiţiile dolului ca viciu de consimțământ.
Prin cererea înregistrată la 15.05.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanței:
1. să se constate ca fiind legală și temeinică suspendarea plăților prețului, așa cum a fost convenit prin contractul de vânzare autentificat sub nr.1640 din 5.04.2018, în temeiul dispozițiilor art.1522 alin. (4) C.proc.civ;
2. să se dispună anularea contractului de vânzare cu plata prețului în rate, autentificat sub nr. 1640 din 5 aprilie 2018;
3. să se dispună, ca efect al anulării contractului, obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate, în cuantum de 50.000 euro, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare, până la data restituirii sumei.
Prin sentinţa civilă nr. 1974 din 20.09.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.
S-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr.1640 din 5.04.2018 la Birou Individual Notarial X.
S-a dispus, ca efect al anulării contractului, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului anulat, prin restituirea de către pârâtă, către reclamanţi, a sumei de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, achitată de reclamanţi cu titlu de preţ.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor, cu titlu de daune moratorii, suma rezultată din actualizarea, cu indicele de inflaţie, a sumei de 50.000 euro şi dobânda penalizatoare, calculată pentru suma de 30.000 euro, începând cu 5.04.2018, iar pentru suma de 20.000 euro, începând cu 13.04.2018.
A fost admisă în parte cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi s-a respins ca neîntemeiat capătul 1 de cerere.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 14.156,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 9.165,56 lei reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru şi suma de 5000 lei, reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C.proc.civ.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1135 A din 5.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:
A fost respinsă integral cererea de chemare în judecată (inclusiv capetele 2 şi 3 ale cererii) ca neîntemeiată.
A fost respinsă solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă.
Au fost obligați reclamanţii la plata sumei de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanţă, către pârâtă şi menţinută soluţia primei instanţe în privinţa respingerii capătului 1 al cererii.
Au fost obligați intimaţii la plata către apelantă a sumei de 4.582,78 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru.
Împotriva deciziei nr. 1135 A/2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanţii A. și B. au declarat recurs.
În cuprinsul motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C.proc.civ., recurenţii-reclamanţi au susținut în esență că prin hotărârea recurată se impută faptul că raţionamentul juridic al instanţei de fond a fost întemeiat exclusiv pe prezumţii juridice deși au dovedit dolul, în condiţiile art. 1214 alin. (4) C.civ., care stabileşte că dolul nu se presupune, iar cel care invocă dolul şi solicită anularea actului, are obligaţia de a proba existenţa acestuia.
S-a mai susținut că instanța de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 329 C.proc.civ., raportat la materialul probator al cauzei, dându-i o interpretare eronată, în condiţiile în care prima instanţă a analizat cu atenţie întregul material probator administrat în cauză, concluzionând că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se reţine că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consimțământul reclamanţilor a fost afectat de dol.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii A. şi B. au arătat că instanţa de apel a concluzionat că nu este incident dolul ca eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi, deşi aceasta a omis, în mod fraudulos, să-i informeze pe reclamanţi asupra unor împrejurări ce trebuiau a fi comunicate la încheierea actului juridic.
S-a susţinut că instanţa de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei cu privire la conţinutul actului de vânzare cumpărare prin prisma Legii nr. 36/1995. De asemenea, a considerat că menţiunile din actul de vânzare-cumpărare sunt clare şi neechivoce atât asupra obiectului construcție de tip dig piscicol, cât şi asupra împrejurărilor care presupun exercitarea calităţii de proprietar, terenul pe care se află construcţia este în proprietatea statului, iar construcţiei îi revine o suprafaţă de luciu de apă, așa cum rezultă din contractul de concesiune nr.67 din 8.06.2007.
Se învederează că prin decizia recurată s-a reţinut că raţionamentul juridic al primei instanţe a fost întemeiat exclusiv pe prezumţii juridice, rezultate din încetarea contractului de concesiune la 11.03.2013, achiziţionarea de către apelantă a celor două diguri în data de 4.06.2014 la un preţ inferior celui negociat prin contractul a cărui anulare se solicită, faptul că apelanta nu a negat că a avut cunoştinţă despre încetarea contractului de concesiune de către SC D.
Or, susţin recurenţii în condiţiile dispoziţiilor art. 1214 alin. (4) C.civ., dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că viciul de consimţământ trebuie probat, motiv pentru care recurenţii-reclamanţi au susţinut că au dovedit dolul prin fapte şi acțiuni juridice ce au fost enumerate chiar de instanţa de apel ca fiind prezumţii juridice ale raţionamentului juridic al primei instanţe.
În acest sens se mai susține că instanța de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 329 C.proc.civ., raportat la materialul probator administrat în cauză, dând o interpretare eronată acesteia, iar motivarea instanţei cu privire la lipsa obligaţiei de informare de către vânzătoare este tot o prezumţie în favoarea soluţiei pe care a pronunțat-o instanţa.
Tribunalul Bucureşti, în motivarea dată, nu face trimitere la convingeri proprii, ci doar la acte şi fapte juridice, că instanţa de fond a avut în vedere atât înscrisurile depuse, cât şi răspunsurile pârâtei la interogatoriu.
În atare împrejurări, recurenții reclamanți apreciază că decizia civilă nr. 1135 din 5.10.2020 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a acestui text de lege.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct.8 C.proc.civ.
Intimata-pârâtă C. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.proc.civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cum recurenții-reclamanți au invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel prisma dispozițiilor art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă, nu se verifică în cauză.
Astfel, din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. 1640 din 5.04.2018, iar ca efect al anulării contractului, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare susținându-se vicierea consimțământului prin dol prin prezentarea ca adevărate a unor informații false, cât și prin redactarea defectuoasă a contractului de vânzare, în condițiile în cate au oferit prețul de 120.000 euro în schimbul unor diguri care nu pot fi exploatate și, care nu au valoare economică.
În ceea ce privește dolul, Înalta Curte reţine că acesta este enunțat în art. 1206 C.civ, alături de celelalte vicii de consimțământ fiind reglementat în art. 1214 C.civ. în ce privește condițiile, formele de sancționare şi probele, în condițiile în care acesta presupune două elemente: elementul obiectiv al utilizării de manopere frauduloase pentru a induce în eroare cocontractantul şi respectiv elementul subiectiv, al intenției de a duce în eroare, în vederea încheierii actului juridic.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 1214 C.civ., ”consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis în mod fraudulos să îl informeze pe cocontractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.
Prin urmare, consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială.
Cum „dolul nu se presupune”, potrivit art. 1214 alin.1, 2 şi 4 C.civ., în condițiile în care acesta vizează o stare de fapt, Înalta Curte reţine că existenţa acestui viciu de consimțământ trebuie probat în raport de cele două elemente ce intră în structura lui respectiv: unul obiectiv sau material, care se poate concretiza în acţiuni – dolul comisiv sau inacţiuni aşa numitul dol prin reticenţă, constând în neinformarea celor interesaţi cu privire la anumite împrejurări – cu caracter viclean şi chiar fraudulos, având ca finalitate ascunderea ori neaflarea adevărului; cel de-al doilea element este unul subiectiv, intenţional, şi are ca obiect inducerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii unui anumit act juridic.
Din perspectiva celor expuse, faţă de obiectul dedus judecăţii şi temeiul de drept invocat de reclamanţi, art. 1214 C.civ., Înalta Curte reţine că instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți în cadrul controlului devolutiv prevăzut de art. 476 C.proc.civ., şi din perspectiva probatoriului administrat în calea de atac a apelului, respectiv în raport de înscrisurile care au stat la baza autentificării contractului de vânzare cumpărare sub nr. 1640 din 5.04.2018, precum şi din perspectiva regimului juridic prevăzut de dispozițiile Legii nr. 36/1995 în ce priveşte actul juridic a cărui anulare se solicită.
Astfel, Înalta Curte reţine că, instanța de apel a procedat în mod corect la verificarea conţinutului actului juridic autentificat ce a avut ca obiect vânzarea unui ,,imobil-dig piscicol,, Rovine II, cu suprafața construită la sol de 2.338 mp situat în extravilanul comunei Reviga, nr. cadastral x09-C1 înscris în cartea funciară a loc. Reviga la același număr; precum şi a ,,imobilului-dig piscicol”, cu suprafața construită la sol de 1917 mp situat în extravilanul com. Reviga, nr. cadastral x14-C1, înscris în cartea funciară a loc. Reviga la numărul x60-C1.
Cum, din conţinutul actului juridic rezultă transmiterea dreptului de proprietate asupra a două imobile construcţie – dig piscicol, aflate în proprietatea pârâtei C., pe care, aceasta le-a dobândit de la Societatea Comercială D. SA, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1961/04.07.2014, Înalta Curte reţine că instanța de apel în mod legal şi corect a reținut că fiind un act autentic este supus regimului juridic prevăzut atât de Codul de procedură civilă, cât şi de dispozițiile Legii nr. 36/1996, menţiunile din cuprinsul lui fiind clare şi neechivoce în ce privește obiectul vânzării-cumpărării, cu atât mai mult cu cât modalitatea de exploatare a luciului de apă nu constituia obiectul vânzării.
Cum „dolul nu se presupune”, potrivit art. 1214 alin.1, 2 şi 4 C.civ., în condițiile în care acesta vizează o stare de fapt şi, cum în cauză nu sunt întrunite condiţiile dolului ca viciu de consimțământ, iar dolul prin reticenţă nu poate fi prezumat în raport de susținerile reclamanților că vicierea prin dol a consimţământului vizează modul de redactare a conţinutului contractului de vânzare cumpărare autentificat întrucât li s-a creat falsa reprezentare a posibilității exploatării luciului de apă, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ.
Nefondate sunt şi criticile legate de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 329 C.proc.civ., din perspectiva susţinută de reclamanţi, a interpretării eronate a întregului material probator, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin.1 C.proc.civ., vizează doar controlul judiciar în recurs în ce priveşte motivele de nelegalitate din perspectiva ipotezelor prevăzute de textul de lege enunțat, dat fiind faptul că interpretarea probelor nu se circumscrie în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 488 alin. 1 C.proc.civ.
Faţă de cele expuse, cum niciuna din susținerile recurenților reclamanți nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1135 A/2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori.
