Contenciosului administrativ – consacrat în dreptul românesc ca un contencios de plină jurisdicție – îi este specifică numai acţiunea în anulare, privită ca o acţiune în realizare de drepturi, prin care persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ vătămător, o acţiune în constatare de drepturi sau de
situaţii juridice nefiind, prin natura şi specificul ei, în măsură a oferi o protecţie jurisdicţională adecvată împotriva abuzurilor administraţiei.
Mai mult, chiar în condițiile Codului de procedură civilă – cu care Legea nr. 554/2004 se completează potrivit art. 28 din această lege, doar în măsura în care nu sunt incompatibile cu
specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte – cererea de constatare a
existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Or, realizarea dreptului subiectiv sau a
interesului legitim, se poate concretiza în procedura contenciosului administrativ prin anularea actului administrativ vătămător, acţiune în realizare, când instanţa competentă poate, urmare a administrării probatoriului relevant şi într-un cadru procesual adecvat, să aplice sancţiunea anulării actului contestat cu recunoaşterea dreptului sau interesului legitim lezat.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII a Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 25.04.2016, reclamanta Asociaţia A în contradictoriu cu
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
-să se constate că pârâtul a blocat abuziv proiectul SMIS 28612, cu titlul „X”, derulat conform contractului de finanţare nr. 3343/2012 şi a actelor adiţionale şi să fie obligat la
derularea în continuare a acestuia
-să se constate că termenele instituite prin Instrucţiunea nr. 134/2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale – Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional nu sunt aplicabile reclamantei (să se constate prelungirea de drept a termenelor instituite de Instrucţiunea nr. 134/2015 cu perioada de blocare a proiectului menţionat mai sus)
Prin Sentinţa nr. 4105 din 16 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a) contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a obligat pârâtul să deruleze în continuare proiectul SMIS 28612 cu titlul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel-Festivalul Intercultural de tradiţie maramureşeană”, potrivit contractului de finanţare nr. 3343/2012 şi a actelor adiţionale.
Pârâtul a mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şiAdministraţiei Publice, invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din
Codul de procedură civilă, din perspectiva cărora a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
În motivarea opţiunii sale procesuale recurentul a susţinut următoarele:
Prin actul de control menţionat s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare în baza facturii nr. LBR00000035/ 28.11.2014, emisă de societatea B S.R.L., în
valoare de 206.627,51 lei fără TVA, deoarece nu au fost prezentate documente justificative în sensul reglementat de Codul fiscal. În aceste condiţii, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod greşit că motivele neeligibităţii acestei sume s-ar datora unei aşa zise subcontractări a contractului de servicii nr. 24/02.07.2014, încheiat cu prestatorul societatea B S.R.L., care s-a obligat să asigure publicitatea aferentă manifestărilor/evenimentelor şi să realizeze materialele publicitare din cadrul proiectului.
Raportarea eligibilităţii cheltuielilor la o eventuală subcontractare a serviciilor ce trebuiau prestate de societatea B S.R.L., urmează a fi analizată de organele de cercetare penală, sesizate prin adresa nr. 38252/08.05.2015 şi nu reprezintă motivul pentru care suma de 206.627,51 lei (fără TVA) a fost declarată neeligibilă.
Cu ocazia Cererii de plată nr. 3, societatea B S.R.L. a predat către Asociaţia A, copii xerox ale documentelor care au stat la baza derulării contractului de servicii nr. 24/02.07.2014
(inclusiv factura nr.2956/05.08.2014 şi Procesul verbal de predare-primire nr. 46/05.08.2014), acestea fiind ataşate din eroare împreună cu celelalte documente justificative din cadrul
documentaţiei depusă la Cererea de plată nr. 3. Conform art. 4.1 din contractul de servicii nr. 24/02.07.2014, prestatorul societatea B S.R.L. s-a obligat să execute obiectul contractului în perioada convenită şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.
În cazul de faţă, din verificările efectuate a reieşit faptul că materialele publicitare a fost puse la dispoziţie de societatea C S.R.L., în calitate de furnizor de bunuri şi servici pentru
societatea B S.R.L., fiind astfel încălcate prevederile art. 4.1 din contractul de servici nr. 24/02.07.2014. În consecinţă, prin Nota de control nr. 38145/08.05.2015, s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare în baza facturii nr. LBR 00000035/28.11.2014 – emisă de societatea B S.R.L., în valoare de 206.627,51 lei fără TVA, nefiind prezentate documente justificative în sensul reglementat de Codul fiscal.
În ipoteza în care sentinţa recurată ar rămâne definitivă, instituţia pârâtăs-ar afla în imposibilitatea reală de a o pune în aplicare, deoarece s-ar încălca prevederile unor acte normative naţionale (art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 759/2007,) şi comunitare, respectiv art. 56 şi art. 93 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1083/2006 referitoare la eligibilitatea cheltuielilor şi
dezangajarea din oficiu.
Pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 2 alin. 1) din H.G. nr. 759/2007, intimata-reclamantă având obligaţia de angaja
şi de a plăti în mod efectiv sumele solicitate spre rambursare, în intervalul „1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015”.
La acest moment, nu se mai poate realiza „derularea în continuare a proiectului”, ci numai rambursarea cheltuielilor efectuate de beneficiar până la 31.12.2015 (data limită a
eligibilităţii cheltuielilor), în ipoteza în care instanţa va constata că acestea sunt eligibile şi va dispune în acest sens, prin hotărâre definitivă.
În ceea ce priveşte motivele care au condus la suspendarea plăţilor din proiect, se solicită a se constata că acestea nu se datorează culpei instituţiei noastre, ci faptului că intimata-
reclamantă nu a respectat prevederile art. 8 din O.U.G. nr. 64/2009. În cauză, s-a dispus suspendarea plăţilor din cadrul contractului, iar nu a contractului în
sine. Prin urmare, nu poate fi pusă în discuţie prelungirea perioadei de implementare a contractului, ci numai prelungirea termenelor limită de plată a cererilor de rambursare a
cheltuielilor efectuate de reclamantă până la data de 31.12.2015. Motivaţia este legată strict de ipoteza conform căreia, deşi instituţia noastră s-a conformat dispoziţiilor art. 8 lit. m) din O.U.G. nr. 64/2009 şi şi-a manifestat intenţia de a plăti sumele restante până la soluţionarea sesizării penale de către DNA, intimata-reclamantă a precizând că nu are acces la un instrument de garantare.
În aceste condiţii, plata sumelor restante către intimata-reclamantă, în condiţiile în care a fost formulată o sesizare de fraudă, se poate achita până la punerea în mişcare a acţiunii penale numai sub condiţia existenţei unui instrument de garantare, fiind făcută precizarea că împrejurările iniţiale au rămas neschimbate, în sensul că cercetările efectuate de organele de urmărire penală sunt în curs de desfăşurare.
Prin întâmpinare intimata reclamantă Asociaţia A a solicitat respingerea recursului pârâtei, apreciind hotărârea instanţei de fond ca legală. În esenţă, reclamanta susţine că prezentat toate documentele justificative cerute de lege, prin urmare cheltuielile invocate de aceasta sunt eligibile, iar orice întârziere în derularea contractului de finanţare este culpa pârâtului, proiectul finanţat derulându-se în continuare.
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, precum şi a motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în
continuare. Reclamanta a învestit instanţa de fond, ca instanţă de contencios administrativ, cu două cereri, respectiv să se constate că pârâtul a blocat abuziv proiectul SMIS 28612, cu titlul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel – Festival intercultural de tradiţie maramureşeană”, derulat conform contractului de finanţare nr. 3343/2012 şi a actelor adiţionale, cu obligarea corelativă a acestuia la derularea în continuare a acestuia, şi să se constate că termenele instituite prin Instrucţiunea nr. 134/2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale – Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional nu sunt aplicabile reclamantei (să se constate prelungirea de drept a termenelor instituite de Instrucţiunea nr. 134/2015 cu perioada de blocare a proiectului menţionat mai sus).
Contenciosul administrativ consacrat în sistemul juridic românesc prin Legea nr. 554/2004, privit ca ansamblul mijloacelor juridice utilizate de orice persoană interesată pentru
restabilirea ordinii de drept, încălcată prin acte juridice şi/sau fapte materiale ale organelor administraţiei publice, este un contencios administrativ de plină jurisdicţie.
Caracteristica acestei calităţi este aceea că instanţa de contencios administrativ este competentă potrivit legii, să anuleze ori să modifice actul administrativ de autoritate atacat, să
oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege şi să acorde daunele cauzate de serviciul public, persoanei fizice sau juridice, prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, după cum rezultă cu claritate din art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, contenciosului administrativ îi este specifică numai acţiunea în anulare, privită ca o acţiune în realizare de drepturi, prin care persoana vătămată în drepturile sau
interesele sale legitime tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ vătămător, o acţiune în constatare de drepturi sau de situaţii juridice nefiind, prin natura şi specificul ei, în măsură a oferi o protecţie jurisdicţională adecvată împotriva abuzurilor administraţiei.
Pe de altă parte, este de observat că prin art. 28 din Legea nr. 554/2004, acest act normativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt
incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
Potrivit art. 34 C.proc.civ. cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Însă teza a doua a normei menţionate stipulează că „cererea nu poate fi
primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”. Or, cum s-a arătat în precedent, realizarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim, se
poate concretiza în procedura contenciosului administrativ prin anularea actului administrativ vătămător, acţiune în realizare, când instanţa competentă poate, urmare a administrării
probatoriului relevant şi într-un cadru procesual adecvat, să aplice sancţiunea anulării actului contestat cu recunoaşterea dreptului sau interesului legitim lezat.
Prin urmare, nu poate fi primită o cerere în constatarea unei situaţii juridice, cum ar fi constatarea blocării nelegale a unui proiect finanţat din fonduri reambursabile sau a constatării
prelungirii de drept a unor termene legale ori convenţionale, de vreme ce reclamanta avea la îndemână acţiunea în anulare a actului administrativ, respectiv a actului autorităţii de
management pârâte prin care s-a dispus suspendarea plăţilor din proiect. În consecinţă, cererea reclamantei în ansamblul ei era inadmisibilă, astfel că în mod nelegal instanţa de fond a analizat pe fond pretenţiile ei, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură, respectiv de sesizare a instanţei de contencios administrativ, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 Cod procedură civilă, Înalta Curte, găsind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1
pct. 5 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de pârât, a casat în tot sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei.
