Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală activă presupunând condiţia existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.
Acționarul minoritar al societății pe acțiuni deţine în patrimoniul propriu doar dreptul de proprietate asupra acţiunilor, care îi conferă un drept de creanţă asupra patrimoniului societăţii, fără a avea în patrimoniul propriu un drept de proprietate asupra bunurilor societății.
În cazul în care prin cererea de chemare în judecată formulată de acționarul minoritar se urmărește redobândirea în patrimoniul societăţii pe acțiuni a unor bunuri, este necesar ca acţiunea să fie promovată de societate prin consiliul de administraţie cu aprobarea adunării generale.
Prin urmare, în mod corect instanţele de fond au constatat că acționarul minoritar nu are calitate procesuală activă în formularea unor acţiuni în revendicare în locul societăţii al cărui acţionar este, fiind legală soluția de respingere a acțiunii acestuia ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, Secția a II-a civilă, la data de 30 august 2021, sub nr. x/118/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român, prin Ministerul Energiei, să se constate că toate rezervoarele ce formează obiectul O.U.G. nr. 15/2001 se află în proprietatea privată a societății pârâte B. S.A. Reclamantul a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie a pârâtei bunurile menționate, iar, în subsidiar, să fie obligată pârâta B. S.A. să promoveze acţiune în revendicare imobiliară având ca obiect bunurile respective. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 35 C.proc.civ., art. 563 şi urm. C.civ.
2. Prin sentinţa civilă nr. 539 din 3 mai 2022, Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 390 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de insolvență şi litigii cu profesionişti şi societăţi s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 539 din 3 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă.
4. La data de 17 ianuarie 2023, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 390 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de insolvență şi litigii cu profesionişti şi societăţi, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.
Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, invocându-se lipsa motivării primei instanțe.
Recurentul învederează că prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale active fără a-i analiza argumentele, iar instanța de apel, deşi a reţinut că prima instanţă nu a analizat niciuna dintre apărări, a respins critica formulată sub acest aspect cu motivarea că acestea nu aveau relevanță în cauză. Procedând astfel au fost încălcate principiile procesului civil, reglementate prin art. 13 alin. (1) C.proc.civ. privind dreptul la apărare, art. 14 alin. (4) C.proc.civ. referitor la principiul contradictorialităţii, art. 22 alin. (1), (2), (6) C.proc.civ. privind rolul activ al instanței și art. 6 alin. (1) C.proc.civ. privind dreptul la un proces echitabil, coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
Sub acest aspect, recurentul a mai învederat că, deşi prima instanță i-a acordat un termen în vederea formulării apărărilor în ceea ce privește excepția invocată din oficiu, reclamantul exprimându-și punctul de vedere, argumentele sale nu au fost efectiv examinate în sensul art. 6 din C.E.D.O., astfel încât s-a pronunțat o hotărâre vădit nelegală din perspectiva respectării garanțiilor aferente dreptului la un proces echitabil.
Recurentul-reclamant a precizat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv încălcarea limitelor sesizării primei instanțe, invocându-se încălcarea principiilor disponibilității și rolului activ al instanței, prevăzute de art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C.proc.civ.
În acest sens, recurentul a susținut că limitele procesului trebuie să fie analizate ca fiind conturate sub două aspecte, respectiv obiectul procesului, prin raportare la normele juridice invocate prin cererea introductivă, respectiv Legea nr. 24/2017, Legea nr. 31/1990 și instituția gestiunii de afaceri din Codul civil, precum și calitatea procesuală activă a reclamantului prin raportare la normele juridice invocate atât oral, cât și prin notele de ședință depuse la dosar, având în vedere că excepţia a fost invocată din oficiu, iar poziția reclamantului s-a manifestat prin invocarea mai multor motive de fapt și de drept în susținerea respingerii excepției lipsei calității procesuale active.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel, validând soluția primei instanțe, a încălcat normele de drept material prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind piața de capital, Legea societăților nr. 31/1990 și instituția gestiunii de afaceri prevăzută de art. 1330 alin. (1) C. civ.
Referitor la Legea nr. 24/2017, recurentul a arătat că, prin conduita nelegală a Statului român de a transfera o serie de rezervoare din proprietatea pârâtei B. S.A. în proprietatea sa, fără niciun fel de despăgubire, au fost lezate drepturile și interesele societății pârâte, precum și ale acționarilor acestei societăți, măsura fiind luată prin abuzul de majoritate al acţionarului majoritar.
În aceste condiții, prin raportare la art. 48 alin. (3) și (4) din Legea nr. 24/2017, coroborate cu dispozițiile de drept comun ale art. 1349 și urm. C. civ., în materia răspunderii civile delictuale, Statul Român care, în calitate de autoritate legiuitoare, a adoptat prin Guvernul României O.U.G. nr. 15/2001 prin care o serie de bunuri aflate în proprietatea societăţii pârâte au fost trecute, fără despăgubire, în proprietatea statului, astfel încât acesta are obligația să repare prejudiciile cauzate atât pârâtei B. S.A., cât și reclamantului în calitatea sa de acționar.
Fiind direct prejudiciat de conduita Statului român, recurentul susţine că are calitate procesuală activă în orice fel de acțiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat, astfel cum rezultă din interpretarea art. 1381 alin. (1) C.civ., deoarece în cadrul acțiunii pentru angajarea răspunderii civile calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și persoana vătămată prin intermediul unui fapt juridic ilicit, condiție care este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care reclamantul are calitatea de acționar la B. S.A., persoană juridică al cărei patrimoniu a fost și este afectat prin conduita Statului român.
Recurentul-reclamant a subliniat că prevederile legislației pieței de capital au corespondent și în dreptul comun în materia societăților, potrivit art. 1361 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că orice acționar trebuie să-și exercite drepturile cu respectarea bunei-credințe, a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți acționari, precum și ale societății.
Astfel, orice acționar are dreptul de a-și proteja valoarea acțiunilor deținute prin obligarea subiectelor de drept care îi generează prejudicii la repararea acestora.
Prin urmare, recurentul a susținut că argumentul instanței de apel, în sensul că prin raportare la dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu justifică calitatea procesuală activă în cauză, este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a acestor dispoziţii legale.
De asemenea, recurentul-reclamant a subliniat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material vizând gestiunea de afaceri, prevăzută de art. 1330 alin. (1) C.civ.
Astfel s-a susținut că gestiunea de afaceri poate să privească inclusiv formularea și susținerea unei acțiuni în justiție de către gerant – reclamantul, în interesul geratului – societatea pârâtă B. S.A., acesta fiind motivul pentru care a înțeles să promoveze acțiunea pendinte, respectiv pentru a gestiona în mod voluntar și oportun afacerile pârâtei în privința rezervoarelor proprietatea acesteia.
În consecință, s-a arătat că, raportat la calitatea sa de gerant al afacerilor societății pârâte B. S.A. în privința rezervoarelor preluate în mod abuziv de către Statul Român și păstrate abuziv timp de 22 de ani, rezultă că justifică pe deplin calitatea procesuală activă în cauză.
Recurentul a mai susținut că teza instanței de apel potrivit căreia gestiunea nu ar fi oportună nu are niciun fundament legal, fiind dată cu încălcarea normelor de drept pozitiv, având în vedere că în cazul unei gestiuni inoportune legea civilă nu impune respingerea demersului judiciar în temeiul unei excepții procesuale, ci tratează numai efectele post gestiune din perspectiva drepturilor și obligațiilor părților.
Intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și B. S.A. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat, pe fondul cauzei, respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.
Totodată, a depus întâmpinare și intimata-intervenientă, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 3 octombrie 2023.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Prin recursul formulat reclamantul A. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere în ipoteza în care instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Criticile concrete de nelegalitate vizează, în esenţă, modul greșit de soluționare a excepției lipsei calităţii procesuale active, atât din perspectiva încălcării normelor de procedură referitoare la principiile care guvernează procesul civil, cât și a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind piața de capital, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și instituția gestiunii de afaceri prevăzută de Codul civil.
Circumscris primului motiv de recurs invocat, autorul căii de atac a arătat că prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale active fără a analiza argumentele sale, iar instanța de apel a respins critica formulată sub acest aspect cu motivarea că acestea nu ar avea relevanță în cauză.
Procedând în acest mod, arată recurentul, instanţa de apel a încălcat principiile care guvernează procesul civil, respectiv art. 13 alin. (1) C.proc.civ. privind dreptul la apărare, art. 14 alin. (4) C.proc.civ. referitor la principiul contradictorialităţii, art. 22 alin. (1), (2), (6) C.proc.civ. privind rolul activ al instanței și art. 6 alin. (1) C.proc.civ. privind dreptul la un proces echitabil, coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că această critică a recurentului privind încălcarea normelor procedurale referitoare la omisiunea analizării apărărilor formulate în combaterea excepției lipsei calității procesuale active se referă la hotărârea pronunțată de prima instanță, și nu la decizia instanței de apel, motiv pentru care analiza acestor critici în această etapă procesuală este exclusă deoarece obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel.
În continuarea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea normei procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. din perspectiva faptului că instanța de apel nu a argumentat decizia recurată cu arătarea motivelor de fapt și de drept pentru care susținerile sale în combaterea excepției lipsei calității procesuale active au fost respinse.
Susținerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că hotărârea recurată este motivată în fapt și în drept, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, cu arătarea în concret a argumentelor pentru care susținerile reclamantului au fost înlăturate, precum și a celor pentru care hotărârea primei instanțe a fost considerată ca fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul nu este titularul dreptului născut din raportul juridic dedus judecăţii şi nu este reprezentantul societăţii pârâte B. S.A. pentru a formula acţiuni în numele acesteia, iar cu privire la critica privind omisiunea analizării excepției din perspectiva abuzului de majoritate şi a gestiunii de afaceri, prin decizia recurată s-a argumentat că această chestiune rămâne fără relevanţă în condiţiile în care aceste aspecte nu sunt de natură a conferi reclamantului calitate procesuală activă în această cauză.
Cu toate acestea, instanța de apel, în considerarea caracterului devolutiv al apelului, efectuând propria analiză, a procedat la examinarea acestor critici ale reclamantului, reținând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C.proc.civ. privind acţiunile în constatare şi art. 563 şi urm. C. civ. privind acţiunea în revendicare. Totodată, a argumentat că prima instanță nu a fost învestită cu o acţiune în răspundere delictuală împotriva Statului Român, astfel încât susţinerile reclamantului în legătură cu prejudiciul suferit din cauza Statului Român nu au legătură cu obiectul cererii şi limitele învestirii instanţei, conform art. 9 alin. (2) C.proc.civ.
Înalta Curte constată că s-a argumentat corect prin decizia recurată că, potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, astfel că verificarea calităţii procesuale nu presupune analizarea existenţei a însuşi dreptului sau a înseşi obligaţiei corelative care intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală activă presupunând condiţia existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că acționarul minoritar nu are calitate procesuală activă în formularea unor acţiuni în revendicare în locul societăţii al cărui acţionar este. Totodată, s-a subliniat că reclamantul este acţionar minoritar al societăţii B. S.A., motiv pentru care acesta deţine în patrimoniul propriu doar dreptul de proprietate asupra acţiunilor, care îi conferă un drept de creanţă asupra patrimoniului societăţii, fără a avea în patrimoniul propriu un drept de proprietate asupra bunurilor B. S.A.
În consecinţă, se constată că hotărârea recurată evidențiază motivele în fapt și de drept care au format convingerea instanței și pe care s-a fundamentat soluția, fiind îndeplinite exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel, validând soluția primei instanțe, a încălcat normele de drept material prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind piața de capital, Legea societăților nr. 31/1990 și instituția gestiunii de afaceri prevăzută de art. 1330 C. civ.
Referitor la Legea nr. 24/2017, recurentul a arătat că, prin conduita nelegală a Statului român de a transfera o serie de rezervoare din proprietatea pârâtei B. S.A. în proprietatea sa, fără niciun fel de despăgubire, au fost lezate drepturile și interesele societății pârâte, precum și ale acționarilor acestei societăți, măsura fiind luată prin abuz de majoritate. Raportându-se la dispozițiile art. 48 alin. (3) și (4) din Legea nr. 24/2017, coroborate cu prevederile de drept comun ale art. 1349 și urm. C. civ. în materia răspunderii civile delictuale, recurentul a susținut că Statul Român are obligația să repare prejudiciile cauzate, în calitatea sa de acționar, cât și pârâtei B. S.A.
Recurentul-reclamant a subliniat că prevederile legislației pieței de capital au corespondent și în dreptul comun în materia societăților cuprinse în art. 1361 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că orice acționar trebuie să-și exercite drepturile cu respectarea bunei-credințe, a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți acționari, precum și ale societății.
În final, recurentul-reclamant a subliniat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material vizând gestiunea de afaceri, prevăzute la art. 1330 alin. (1) C.civ.
Recurentul a susținut că gestiunea de afaceri poate să privească inclusiv formularea și susținerea unei acțiuni în justiție în care, în calitate de gerant în interesul geratului, respectiv al societăţii pârâte B. S.A., a acţionat pentru a gestiona în mod voluntar și oportun afacerile pârâtei în privința rezervoarelor proprietatea acesteia. În consecință, s-a arătat că, raportat la calitatea reclamantului de gerant al afacerilor societății pârâte B. S.A. în privința rezervoarelor preluate în mod abuziv de către Statul Român și păstrate abuziv timp de 22 de ani, îşi justifică pe deplin calitatea procesuală activă în cauză.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. vizează încălcarea normelor de drept material şi poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.
În argumentarea acestui caz de casare reclamantul-recurent a formulat critici în ceea ce priveşte respingerea cererii sale de chemare în judecată cu motivarea că a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., întrucât se invocă aplicarea greșită a unor norme de drept material, raportat la lipsa calității procesuale active, respectiv cele referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre care se regăseşte şi calitatea procesuală activă, care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.
Prin urmare, criticile recurentului referitoare la încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 24/2017 privind piața de capital, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și instituția gestiunii de afaceri prevăzută de Codul civil vor fi analizate şi din această perspectivă, desigur, cu luarea în considerare a motivelor dezvoltate de partea reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs.
Înalta Curte constată că, potrivit art. 48 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 24/2017, „(3) deţinătorii de valori mobiliare îşi exercită drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi ale emitentului, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate. (4) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al emitentului, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora”.
Criticile formulate de recurent vizează, în esență, abuzul de majoritate săvârşit de Statul Român, în calitate de acţionar majoritar al B. S.A., se invocă apoi răspunderea civilă delictuală a Statului Român şi se concluzionează în sensul că are legitimare procesuală activă reclamantul în prezenta acţiune în revendicare privind rezervoarele ce fac obiectul O.U.G. nr. 15/2001.
Înalta Curte notează că în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată că prin formularea cererii de chemare în judecată reclamantul urmărește redobândirea în patrimoniul societății pârâte a unor bunuri, fiind necesar astfel ca acțiunea să fie promovată de societatea B. S.A., prin consiliul de administrație, cu aprobarea adunării generale, iar nu de către reclamant, în calitate de acționar minoritar.
Astfel, din extrasul Oficiului Național al Registrului Comerțului depus la dosar, s-a constatat că societatea pârâtă B. S.A. este o societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat, având acționari Statul Român, prin Ministerul Energiei cu un procent de 59,62%, reclamantul A. cu un procent de 16,73%, alte persoane fizice cu un procent de 14,67% și alte persoane juridice cu un procent de 8,97%.
Prin urmare, s-a reţinut că în cauză reclamantul A. este acționar minoritar al B. S.A., fără a avea calitatea de administrator sau reprezentant al societății, administrarea pârâtei B. S.A. fiind realizată în condițiile art. 137 și urm. din Legea nr. 31/1990.
În conformitate cu prevederile art. 137 din Legea nr. 31/1990, „(1) Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie. (2) Societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt administrate de cel puţin 3 administratori. (3) Dispoziţiile prezentei legi cu privire la consiliul de administraţie şi care nu privesc sau nu presupun pluralitatea administratorilor se aplică administratorului unic în mod corespunzător.”
Potrivit art. 153 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, „prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere, în conformitate cu prevederile prezentei subsecţiuni.”
Din dispoziţiile legale anterior menţionate reiese că administrarea şi conducerea societăţii pe acţiuni se realizează fie prin consiliul de administraţie şi directorii societăţii, fie prin directorat şi consiliul de supraveghere.
Ca regulă generală, consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor.
Raportat la dispozițiile legale evocate, în mod corect s-a reținut în cauză că prin cererea de chemare în judecată se urmărește redobândirea în patrimoniul societăţii pârâte a unor bunuri, respectiv rezervoare, fiind necesar ca acţiunea să fie promovată de societatea B. S.A., prin consiliul de administraţie cu aprobarea adunării generale, iar nu de către reclamant, în calitate de acţionar minoritar.
Înalta Curte constată că nici criticile referitoare la faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material privind gestiunea de afaceri nu pot fi reținute, având în vedere că instanța de apel a analizat cererea și din perspectiva art. 1330 alin. (l) C. civ., arătând că, în cauză, nu este incidentă instituția gestiunii de afaceri.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel în mod legal a reţinut că B. S.A. este o societate pe acţiuni a cărei conducere este realizată prin intermediul consiliului de administraţie, iar reclamantul, în calitate de acţionar minoritar, nu are drept de administrare sau de reprezentare a intereselor societăţii. Una din condiţiile gestiunii de afaceri este ca geratul să nu cunoască existenţa intervenţiei gerantului sau dacă o cunoaşte nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să gestioneze în alt fel afacerile sale. Însă, în cauză, B. S.A. are organe de administrare şi reprezentanţi, iar poziţia societăţii este în sensul caracterului inoportun şi nelegal al acţiunii reclamantului.
În egală măsură, Înalta Curte observă că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că, în realitate, prin acţiunea introductivă reclamantul a urmărit înlăturarea efectelor dispoziţiilor art. 1 şi 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 15/2001, potrivit cărora bunurile menţionate în cuprinsul acestui articol care au fost trecute în patrimoniul societăţii pârâte prin H.G. nr. 1200/1990 sunt şi rămân în patrimoniul public al statului şi fac parte din domeniul public de interes naţional, context în care reclamantul nu este titularul dreptului invocat prin cererea de chemare în judecată, astfel încât nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunilor civile prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
Prin urmare, se constată că, în cauză, instanţa de apel a realizat o analiză corectă şi din perspectiva abuzului de majoritate și a gestiunii de afaceri, răspunzând astfel criticilor invocate de reclamant prin notele de ședință depuse la dosar în combaterea excepției lipsei calității procesuale active.
Înalta Curte reţine că respingerea acţiunii reclamantului ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă nu constituie în niciun fel o încălcare sau o limitare a accesului la justiţie, în condiţiile în care această soluţie a fost prevăzută de către legiuitor prin textele legale analizate în cauză.
În măsura în care acţiunea a fost analizată atât la fond, cât şi în apel şi s-a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a demara un astfel de litigiu, recurentul nu se poate prevala de încălcarea accesului la justiţie din perspectiva interesului său de a promova această acţiune, întrucât principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut şi că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.
Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 390 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de insolvență şi litigii cu profesionişti şi societăţi.
