Prin Ordonanța Tribunalului în cauza T-1126/23 | Asociația Inițiativa pentru Justiție/Comisia, Tribunalul Uniunii Europene a statuat luni 3 februarie 2025 că acțiunea formulată de o asociație profesională de procurori români împotriva deciziei Comisiei de abrogare a deciziei de instituire a mecanismului de cooperare și de verificare este respinsă ca inadmisibilă.
Prin această ordonanță de inadmisibilitate, Tribunalul ia poziție printre altele cu privire la problema inedită a relației dintre principiul efectului direct și condiția de admisibilitate referitoare la afectarea directă a unei persoane fizice sau juridice printr-o decizie care face obiectul unei acțiuni în anulare introduse în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf
TFUE.
Prezenta cauză se înscrie în contextul unei reforme de anvergură în domeniile justiției și luptei împotriva corupției din România, reformă care a făcut obiectul unei monitorizări la nivelul Uniunii Europene începând cu anul 2007 în temeiul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).
Acest mecanism, instituit prin Decizia 2006/9281, urmărea să monitorizeze reformele întreprinse de România pentru a îndeplini obiectivele de referință definite în anexa la această decizie (denumite în continuare „obiectivele de referință”). Aceste obiective fuseseră stabilite în vederea finalizării aderării acestui stat la Uniune, prin remedierea deficiențelor constatate de Comisia Europeană înainte de aderare. La 15 septembrie 2023, considerând că România atinsese obiectivele menționate.
Comisia a adoptat Decizia 2023/17862 (denumită în continuare „decizia atacată”), prin care Decizia 2006/928 a fost abrogată, punând astfel capăt MCV. Asociația Inițiativa pentru Justiție, o asociație profesională de procurori români al cărei obiect de activitate este asigurarea respectării valorii statului de drept în România, a contestat această decizie de abrogare în fața Tribunalului Uniunii Europene, afirmând că ridicarea MCV i-ar afecta în mod direct pe membrii săi, întrucât, în lipsa acestui mecanism, ei ar fi expuși mai mult unor acțiuni disciplinare nelegale. Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate, considerând că decizia nu privește individual nici reclamanta, nici pe vreunul dintre membrii săi.
Prin ordonanța sa, Tribunalul respinge acțiunea în anulare ca inadmisibilă, întrucât asociația reclamantă nu are calitate procesuală activă nici în nume propriu, nici în numele procurorilor ale căror interese le apără.
În cadrul analizei aspectului dacă decizia atacată produce în mod direct efecte juridice asupra situației procurorilor membri ai asociației reclamante, Tribunalul arată de la bun început că, din moment ce această decizie a abrogat Decizia 2006/928, ea trebuie examinată în lumina obiectului, a conținutului și a contextului juridic și factual în care a intervenit această din urmă decizie.
Rezultă că decizia atacată nu poate produce direct efecte juridice asupra situației procurorilor români decât în măsura în care Decizia 2006/928 era ea însăși susceptibilă să producă
asemenea efecte. Or, nu aceasta este situația.
Astfel, din Decizia 2006/928 reiese că efectele sale erau limitate la relațiile dintre Uniune și România, fără ca particularii, inclusiv procurorii, să fi fost vizați în mod direct sau indirect de această decizie.
Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, decizia menționată nu le-a conferit niciun drept membrilor săi, motiv pentru care nu se poate considera că ea a produs în mod direct efecte asupra situației lor juridice.
Împrejurarea că Curtea a recunoscut efectul direct al obiectivelor de referință nu poate implica per se că aceste obiective cuprindeau în mod necesar drepturi corespunzătoare pentru procurori de care aceștia s-ar fi putut prevala în fața instanțelor naționale.
În susținerea acestei considerații, Tribunalul observă că Curtea a conceput efectul direct al obiectivelor de referință nu prin intermediul drepturilor și/sau al obligațiilor generate în
privința particularilor, ci din perspectiva că principiul efectului direct include și obligația instanțelor naționale de a lăsa neaplicată orice reglementare sau jurisprudență națională contrară dreptului Uniunii.
Tribunalul precizează că, în orice caz, efectul direct al obiectivelor de referință nu poate implica posibilitatea particularilor de a contesta eliminarea acestor obiective fără a demonstra că această eliminare implică prin ea însăși o atingere directă și individuală adusă poziției lor juridice, demonstrație care nu a fost făcută în speță.
Tribunalul conchide că Decizia 2006/928 – și, în consecință, nici decizia atacată – nu afectează direct reclamanta, astfel încât ea nu poate avea calitate procesuală activă. El amintește însă că, în pofida abrogării Deciziei 2006/928 de instituire a MCV, procurorii care fac obiectul unor proceduri disciplinare se pot prevala în continuare de protecția jurisdicțională pe care le-o conferă dreptul Uniunii, în temeiul articolului 19 TUE.
În sfârșit, Tribunalul amintește că interpretarea condițiilor de admisibilitate a acțiunilor în anulare în lumina dreptului fundamental la protecție jurisdicțională efectivă nu trebuie să conducă la înlăturarea condițiilor expres prevăzute de tratate.
