Sinteza este evaluată de investitori la puţin peste 6 mil. euro, de la aproape 5 mil. euro înaintea anunţului. În ultimele cinci şedinţe investitorii au intrat la cumpărare şi au ras ask-ul, nefiind niciun vânzător.
Acţiunile Sinteza Oradea (simbol bursier STZ), compania producătoare de compuşi chimici din eşalonul secund al Bursei de Valori Bucureşti, s-au apreciat cu 88% în cinci şedinţe după ce compania a primit o finanţare nerambursabilă de aproximativ şase ori peste capitalizare ca parte a unui proiect şi mai amplu prin care va dezvolta împreună cu americanii de la Lockheed Martin o fabrică unde se vor produce baterii de stocare, scrie zf.ro
Compania a obţinut recent fonduri de confinanţare în valoare de 25 mil. euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru electrolitul care este utilizat în cazul bateriilor de mari dimensiuni GridStar®Flow, iar investiţia totală în construirea fabricii se ridică la 50 mil. euro.