Actrița Ioana Gajdó, de la Teatrul Regina Maria din Oradea, a obținut o primă victorie în procesul în care a atacat trimiterea în șomaj tehnic a angajaților teatrului orădean. Tribunalul Bihor a admis, joi, cererea artistei și a dispus anularea parțială a dispoziției prin care fostul președinte al Consiliului Județean, Sándor Pásztor, a dispus suspendarea, pe perioada stării de urgență, a contractelor de muncă ale angajaților din instituţiile de cultură subordonate CJ Bihor. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.
Minuta Tribunalului Bihor:
Admite cererea formulată de reclamanta OLAH (GAJDO) IOANA – CRISTINA în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN BIHOR si în consecință:
Dispune anularea parțială a Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Bihor nr. 96/2020, menținută prin Decizia nr. 9886/13.05.2020 a Consiliului Județean Bihor, în ceea ce privește măsurile dispuse față de Teatrul ’’Regina Maria” . Obligă pârâtul în favoarea reclamantei la plata sumei de 5831.30 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs care se depune Ia Tribunalul Bihor, în termen de 15 zile de la comunicare,
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, azi, 13.05.2021.
Șomaj tehnic în starea de urgență
Pe 8 aprilie 2020, preşedintele de atunci al Consiliului Județean Bihor, Sándor Pásztor, a emis Dispoziţia numărul 96 (detalii mai jos – sursă Bihoreanul), prin care s-a dispus trimiterea în șomaj tehnic a peste 500 de angajaţi ai instituţiilor de cultură din subordinea administrației județene. Erau vizați angajați ai Teatrului Regina Maria, Filarmonicii, Muzeului Țării Crișurilor, Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai”, ai revistelor Familia și Varad, Centrului de conservare si promovare a culturii traditionale Bihor ori ai Școlii de Arte Francisc Hubic
Pásztor le-a cerut managerilor ca, în termen de 5 zile, să suspende contractele de muncă ale angajaţilor ”a căror activitate a fost redusă temporar ca urmare a efectelor produse de coronavirusului SARS-CoV-2”. Măsura urma să fie dispusă pe perioada stării de urgență, ”fără a fi necesar avizul altor organe deliberative constituite la nivelul fiecărei instituţii”. Cei aflați în această situație urmau să primească o indemnizaţie de 75% din salariul de bază. Asta în condițiile în care în alte teatre din țară s-a optat pentru trimiterea angajaților în concediu, ceea ce nu le-a afectat salariile.
Pe 8 mai 2020, Ioana Gajdó a depus la Registratura CJ Bihor o plângere prealabilă împotriva preşedintelui Sándor Pásztor, arătând că nu acesta, ci Consiliul Județean Bihor are – potrivit legii administrației publice locale – atribuții legate de emiterea unei hotărâri de trimitere în șomaj tehnic a angajaților din instituțiile subordonate. Același lucru l-au susținut și specialiștii Prefecturii, iar prefectul Dumitru Țiplea a cerut atunci anularea dispoziției – însă fără să primească un răspuns.
Cu CJ Bihor la judecată
În cele din urmă, Ioana Gajdó a atacat în instanță dispoziția 96/2020 a fostului președinte CJ Bihor, Sándor Pásztor, vizând mai ales partea cu trimiterea în șomaj tehnic a angajaților Teatrului Regina Maria. Avocata actriței, Ioana Țenț, a invocat mai multe motive de nelegalitate, printre care faptul că luarea unei astfel de dispoziții nu cădea în atribuțiile președintelui CJ Bihor, ci ale Consiliului Județean Bihor, iar prevederile Ordonanței 30/2020 cu privire la șomajul tehnic nu se aplică instituțiilor publice, ci doar sectorului privat.
În plus, s-a arătat că nu s-a făcut o evaluare a activității Teatrului Regina Maria pentru a se constata dacă a existat o reducere semnificativă a activității, pentru ca aceasta să fie suspendată.
”Am și demonstrat, din punctul nostru de vedere, că nu a existat o reducere semnificativă a activității Teatrului Regina Maria. Singura activitate care nu a mai putut fi exercitată a fost prezentarea actorilor în fața publicului, pe scena de spectacol – dar acest spectacol este produsul finit pe care îl au actorii. Până acolo, munca lor presupune pregătiri continue de luni de zile, care înseamnă și alte activități, nu doar prezența în fața publicului”, a explicat, pentru BihorJust, Ioana Țenț, avocat partener ”Doseanu și asociații”.
Sentința Tribunalului Bihor poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile. Pe rolul instanței se află și un alt proces, care vizează doar suspendarea contractului de muncă al Ioanei Gajdó și care este suspendat până la soluționarea definitivă a cazului în care Tribunalul s-a pronunțat azi.
Comments 1