Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sancționat doi magistrați pentru diferite abateri disciplinare. Astfel, un judecător de la Tribunalul București a fost retrogradat în gradul profesional, fiind acuzat de ”nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor” și de ”lipsa totală a motivării hotărârilor judecătorești”. Pentru această din urmă abatere, un magistrat asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost suspendat din funcție timp de trei luni.
Judecătorul de la Tribunalul București sancționat de CSM este Gabriel Adrian Simionescu. Acesta a fost retrogradat din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie şi a fost trimis să-și continue activitatea la Judecătoria Buftea. Decizia Secției pentru judecători în materie disciplinară poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost înregistrată o opinie separată, potrivit căreia s-a propus diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an în cazul magistratului acuzat de ”nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor” și de ”lipsa totală a motivării hotărârilor judecătorești”.
Tot în cadrul ședinței de miercuri, a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Marianei Radu, magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceasta a fost sancționată cu suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. r) teza I din Legea nr.303/2004 – lipsa totală a motivării hotărârilor judecătorești. Și în acest caz, sancțiunea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Au fost înregistrate și trei opinii separate. Prima dintre ele viza admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de magistratul-asistent, a doua propunea diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni, în timp ce a treia susținea acordarea unui avertisment pentru abaterea comisă.
DOCUMENT – Ordinea de zi soluționată a ședinței din 3 noiembrie 2021 a Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM: