În perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2024 a avut loc, online, Întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și procesual penal, ocazie cu care a fost soluționată și problema de practică neunitară referitoare la admisibilitatea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a respins cererea inculpatului de modificare a obligațiilor din conținutul măsurii preventive a controlului judiciar.
Într-o opinie , s-a apreciat că plângerea este inadmisibilă. În acest sens, s-aarătat că aşa cum se observă din lectura art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, inculpatul poate face plângere în faţa judecătorului de drepturi şi libertăți doar în situaţia în care se dispune înlocuirea unor obligaţii, modificarea sau încetarea acestora. Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a respins această solicitare a inculpatului, acesta are doar calea prevăzută de art. 339 din Codul de procedură penală, respectiv la procurorul ierarhic superior.
Într-o alt ă opinie , s-a apreciat că plângerea este admisibilă, legiuitorul nefăcând diferenţă în funcţie de soluţia dată de procurorul de caz cu privire la o cerere a inculpatului, restrângerea unui asemenea drept de acces la justiţie apărând nejustificată în raport de exigenţele C.E.D.O., dar şi de normele în vigoare la acest moment.
În opinia INM, prima opinie este cea corectă.
Potrivit art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unei noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după ascultarea inculpatului. Împotriva ordonanței procurorului, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, dispozițiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător. Din interpretarea art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală nu se poate deduce că legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri de soluționare a ererii inculpatului de modificare a controlului judiciar și, ulterior, a uneia distincte de contestare a soluției la judecătorul de drepturi și libertăți, soluție care în ipoteza
analizată, este una de respingere a cererii.
Ordonanța la care dispozițiile legale redate în conținut se referă (teza a II-a a art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală) este astfel cea prin care procurorul impune noi obligații pentru inculpat ori dispune înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial (teza I a art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală). De altfel, și trimiterea făcută la dispozițiile art. 213 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător, implică un act procesual al procurorului de modificare a controlului judiciar, de vreme ce aceste din urmă dispoziții legale se referă numai la măsura controlului judiciar luată de procuror prin ordonanță, împotriva căreia se poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți.
Aceasta și deoarece în cazul respingerii cererii inculpatului de modificare a controlului judiciar, inculpatul nu poate susţine că este expus din nou riscurilor pe care le presupun luarea şi, respectiv, prelungirea măsurii, în cursul urmăririi penale, întrucât el se află deja sub puterea măsurii preventive dispuse de procuror sau de judecătorul de drepturi și libertăți, având un anumit conţinut şi o anumită durată de timp – aspecte care nu pot fi modificate în dezavantajul inculpatului cu ocazia soluţionării cererii acestuia.
Pe de altă parte, toate garanţiile aferente dreptului la un proces echitabil, inclusiv componenta referitoare la dreptul de acces la un judecător, sunt prevăzute la momentul luării de către procuror a acestei măsuri, precum şi la momentul prelungirii ei de către procuror (când măsura preventivă poate fi adaptată exigențelor actuale ale procesului penal și, astfel, modificată în conținut), împotriva ordonanței prin care s-a luat măsura controlului judiciar de către procuror, precum și împotriva ordonanțe prin care s-a prelungit măsura controlului judiciar de către procuror, putându-se face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți (art. 213 alin. (1) și art. 215 ind. 1 alin. (5) din Codul de procedură penală), încheierea judecătorului de drepturi și libertăți pronunțată în aceste proceduri bucurându-se de autoritate de lucru judecat relativă, în principiu, pentru un interval de 60 de zile.
Bineînțeles, împotriva ordonanței procurorului prin care cererea inculpatului de modificare a controlului judiciar a fost respinsă, acesta poate formula plângere, în temeiul art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, la procurorul ierarhic superior.
Participanții la întâlnire au agreat, în unanimitate, opinia INM, pentru
argumentele prezentate în susținerea acesteia.
