Victima a încercat să se apere și are lovituri în zona gâtului şi a braţului drept, “la nivel cervical anterior, paramedian stâng şi al cartilajului tiroid, victima a prezentat plagă tăiată, lungă de circa 2,5 cm, la nivel cervical antero lateral stâng, a prezentat plagă tăiată, lungă de circa 3,5 cm”, în timp ce la nivelul braţului drept, pe care l-a ridicat, încercând să se apere, “s-a constatat plagă tăiată de circa 1,02 cm.Leziunile de la nivelul gâtului și brațului au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viața victimei”, Parchetul de pe lângă Bihor.Adolescentu a fost reținut duminică , iar ieriTribunalul Bihor a emis pe numele băiatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.Măsura a fost contestată.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.