Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat, joi după-amiaza, reținerea adolescentului de 15 ani, care l-a atacat cu un cuțit pe un alt băiat, de aceeași vârstă, într-un parc din Oradea. Incidentul s-a petrecut miercuri seara, iar victima a ajuns la Spitalul Județean din Oradea, cu o rană la gât.
ACTUALIZARE: În jurul orei 18:00, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a decis arestarea pentru 30 de zile a agresorului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Potrivit unei informări trimise de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Miriam Mihai, altercația dintre cei doi adolescenți a avut loc într-un parc de pe Strada Agricultorilor, din Oradea.
”Inculpatul MVA și persoana vătămată SDI, în vârstă de 15 ani, au avut un schimb de replici, inculpatul cerându-i imperativ persoanei vătămate să se pună în genunchi în fața lui și să-i ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior. Întrucât persoana vătămată mi s-a conformat și a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul acesteia, iar cu mâna dreaptă, în care avea un cuțit tip briceag, i-a aplicat o lovitură în zona gâtului”, au stabilit anchetatorii.
Lovitura i-a produs victimei o rană de 10 centimetri, care are nevoie pentru vindecare de 20-25 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu vor surveni complicații. Băiatul rănit a fost dus de urgență la Spitalul Județean din Oradea, unde a intrat direct în sala de operații.
În noaptea de miercuri spre joi, la ora 4:30, procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele agresorului, iar azi a formulat propunere de arestare pentru 30 de zile sub acuzația de tentativă de omor.
”La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor – Serviciul de Investigații Criminale”, a precizat prim-procurorul adjunct Miriam Mihai.
CITIȚI și Scandal între doi adolescenți, într-un parc din Oradea | Unul a ajuns la spital, tăiat la gât
Normal.