Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început urmărirea penală față de agresorul asistentei de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Ștei. Bărbatul de 55 de ani este acuzat de tentativă de omor, după ce a înjunghiat-o pe femeie în spate cu un cuțit pe care l-a furat din blocul alimentar al spitalului.
Întâmplarea s-a petrecut miercuri dimineața, puțin după ora 8.
”Suspectul F.I., în timp ce se afla internat la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, județul Bihor, în executarea măsuri de siguranță a internării medicale, prevăzută de articolul 110 Cod Penal, după ce în prealabil a sustras un cuțit de bucătărie din cadrul blocului alimentar al spitalului, pe aleea din fața blocului alimentar i-a aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate N.D., în vârstă de 43 de ani, care își desfășura activitatea în calitate de asistă medicală în cadrul unității spitalicești”, a transmis prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Gligor Sabău.
Imediat, victima a primit primul ajutor din partea colegilor și a fost dusă la Spitalul Județean din Oradea, unde a fost operată de urgență. Ea este acum în afara pericolului.
Agresorul se află în continuare internat la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Potrivit unor surse, el a fost adus aici după comiterea unui omor.
Procurorii continuă investigațiile pentru aflarea tuturor detaliilor despre împrejurările în care a fost comisă fapta.