Filarmonica de Stat Oradea invită publicul meloman să celebreze împreună, sărbătoarea mult-așteptată a iernii: Crăciunul. În zilele de joi și vineri, 22 și 23 decembrie, începând cu ora 19 la Sala Enescu-Bartók, vor avea loc concertele de Crăciun intitulate anul acesta „Ajun Simfonic”. Cele două seri vor reuni un număr mare de artiști, mici și mari, care se vor afla pe scenă.
Astfel, orchestra va fi condusă de maestrul Flavius Filip, soliști vor fi soprana Ancuța Măslină-Pop și tenorii Nicolae Bejan și Robert Bede, iar naratorul va fi întruchipat de Sebastian Lupu. De asemenea, vor fi prezenți membrii Corului Filarmonicii de Stat Oradea condus de Rodica Trandafir, dar și tinerii artiști din Corul de copii al Liceului Greco – Catolic „Iuliu Mani” , dirijat de Nicoleta Țâmpu.
Concertul Ajun Simfonic din 23 decembrie a.c., va fi dedicat carității și unității. Împreună alături de Asociația S.O.S. Autism Bihor este egida sub care reluam concertul de Crăciun cu inima și gândul la persoanele afectate de Autism încercând prin acest gest să facem cunoscută prezența și activitatea asociației S.O.S. Autism Bihor în comunitatea Bihoreană. Orchestra va fi condusă de maestrul Flavius Filip, soliști vor fi soprana Ancuța Măslină-Pop și tenorii Nicolae Bejan și Robert Bede, iar naratorul va fi întruchipat de Șerban Borda.
În cadrul acestui concert vom fi alături de cauza Asociației S.O.S. Autism Bihor prin facilitarea unei colecte publice pentru persoanele afectate de autism.