O femeie de 40 de ani, din Salonta, a fost dată dispărută după ce a plecat de acasă pe 12 mai 2021, iar de atunci nu se mai știe nimic de ea. Rudele și polițiștii fac apel către cei care au văzut-o sau știu unde se află să sune de urgență la 112.
Polițiștii din Salonta au fost sesizați de familia Corinei Aniko Marișcaș, de 40 de ani, domiciliată în municipiul bihorean, că aceasta a plecat de acasă în cursul zilei de 12 mai și nu a mai revenit.
Femeia are 1,65 m înălţime, greutate de aproximativ 80 de kilograme, constituție corpolentă, faţă ovală, ochi căprui, păr lung, șaten. La data dispariției purta hanorac de culoare verde închis, cu glugă, pantaloni de culoare închisă, geacă crem cu capișon.
”Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112”, este rugămintea polițiștilor din Bihor.