Guvernul a aprobat Memorandumul prezentat de Ministerul justiției referitor la relocarea unor penitenciare în afara zonelor urbane
În ședința Guvernului din data de 16 februarie 2024 a fost aprobat Memorandumul ”Relocarea în afara zonelor urbane a unor penitenciare” prezentat de Ministerul justiției. Acesta se referă la problemele ridicate de prezența unor penitenciare în zona centrală a unor orașe importante din România și la opțiunile pentru relocarea lor.
Documentul a amintit faptul că, în ultimii ani, s-au depus eforturi pentru modernizarea și extinderea infrastructurii sistemului penitenciar și s-a reușit o diminuare a deficitului de locuri de cazare dar problema supraaglomerării locurilor de cazare subzistă. În acest context, eforturile depuse în vederea modernizării și reabilitării penitenciarelor sunt supuse unor limitări atunci când acestea sunt amplasate în zone urbane, care prezintă provocări și riscuri de securitate, scrie just.ro.
Astfel de unități de detenție, pentru care se apreciază necesară relocarea sunt penitenciarele Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Iași, Ploiești, Timișoara și secția exterioară Cluj din cadrul Penitenciarului Gherla.
Ministra justiției, Alina Gorghiu, a declarat următoarele: ”Am adus această problemă în atenția Guvernului pentru că este vorba despre un proiect major, prea amplu pentru a fi soluționat exclusiv de Ministerul justiției. Memorandumul de astăzi este rezultatul unor analize care se fac de mai mult timp la nivelul sistemului. Relocarea în afara orașelor prezintă numeroase avantaje printre care se numără creșterea siguranței publice, îmbunătățirea condițiilor de detenție și chiar eficientizarea demersurilor de reabilitare și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. Pe de altă parte, pentru unitățile administrativ teritoriale, un astfel de demers poate contribui la îndeplinirea obiectivelor administrațiilor publice locale de promovare a turismului, dezvoltare a mediului de afaceri și revitalizare a centrelor orașelor.
Sistemul penitenciar se modernizează, se dezvoltă pe principii sănătoase. Am început deja construcția unui penitenciar nou la Unguriu, în Buzău, și vom începe în viitorul apropiat un altul la Berceni, în Prahova. De asemenea, în anii 2021 – 2023 au intrat în uz peste 2000 de noi locuri în penitenciarele existente. Guvernul a aprobat acum această nouă direcție de dezvoltare strategică. Vom lucra în acest sens în perioada următoare și vom avea inclusiv discuții cu administrațiile locale.”
Memorandumul amintește faptul că amplasarea închisorilor în mijlocul zonelor urbane generează o serie de probleme și riscuri, atât pentru comunitatea locală cât și pentru poliția penitenciară:
– Dificultăți în asigurarea condițiilor de detenție corespunzătoare: dimensiunile reduse ale spațiilor de deținere în mediul urban pot reprezenta un obstacol major în îndeplinirea standardelor legale pentru condițiile din închisori.
– Riscul de evadare: zona urbană aglomerată și densitatea populației creează un mediu favorabil pentru tentativele de evadare. Infrastructura complexă a orașelor poate contribui la crearea unor premise favorabile sustragerii de la regimul de detenție.
– Comunicarea neautorizată: amplasarea închisorilor în zonele urbane facilitează comunicarea neautorizată între deținuți și persoanele externe. Telefoanele mobile și alte dispozitive electronice sunt adesea folosite pentru a coordona activități ilegale sau pentru a planifica evadări, subminând securitatea sistemului penitenciar.
– Siguranța locului de deținere: proximitatea închisorilor față de comunitatea locală externă poate pune în pericol siguranța unității penitenciare, prin accesul necontrolat al indivizilor din exterior.
În acest context, documentul menționează o serie de aspecte pozitive ale relocării unităților de detenție:
– Creșterea siguranței publice
– Îmbunătățirea condițiilor de detenție
– Continuarea în aceleași coordonate pozitive și chiar eficientizarea demersurilor de reabilitare și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate
– Reducerea comunicării neautorizate
– Redresarea impactului asupra comunității
Măsurile concrete propuse prin Memorandum în vederea relocării unităților cuprind inițierea demersurilor pentru identificarea de terenuri libere de construcții aflate în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale care pot face obiectul transferului în domeniul public al statului și în administrarea unităților de detenție din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor – Ministerului Justiției urmând ca ulterior să fie inițiate demersurile necesare pentru transferul efectiv al acestora.