De Ziua Europeană a Patrmoniului, 14septembrie, bibliotecarii orădeni și-au etalat comorile. „Comori livreşti la Oradea. Incunabulele Bibliotecii” e expoziţia vernisată de Biblioteca Gheorghe Șincai prin compartimentul de carte veche. Au fost expuse cele mai vechi cărţi ale bibliotecii.Incunabulul este un exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului, din 1440 şi până prin anul 1520. O carte cu care Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea se mândreește este Defensorium curatorum-ÎN APĂRAREA PREOȚILOR CONTRA CELOR CARE ÎȘI SPUN PRIVILEGIAȚI. Cartea a fost tipărită între 1489-1492 la Paris aparține arhiepiscopului catolic de Armath, Richard Fitzralph, fost rector la Oxford în 19333, unul dintre marii scolastici ai vremii, care și-a trimis preoții spre învățătură. În Defensorium curatorum pledează pentru apărarea drepturilor preoţimii de mir împotriva ordinelor medicante (franciscani şi dominicani, carmelitani şi augustinieri). Accest incunabul este unic în România iar în lume se păstrează, după cum se cunoaşte, în doar nouă exemplare.
„Când am făcut procedura de clasare am rămas frapat de faptul că mâna mea atinge aceste foi şi că acest exemplar este unic în România”, a spus Silviu Sana.
Cea mai veche dintre cărţile expuse e datată 1479. Fasciculus Temporum e tipărită la Veneţia și relatează evenimentele de la Geneză şi până la evenimentele secolului XV.
Tot în Veneţia, apărută în 1485, e și Opera Varia, o carte de referinţă pentru teologia catolică.Cronica de la Nürnberg (Liber chronicarum), o culegere de istorie, fantezie, teologie şi filosofie, care are peste 80 de gravuri cu oraşele medievale ale Europei Occidentale.