Procurorii DIICOT – Structura Centrală au oferit amănunte despre cercetările care sunt efectuate în cazul unei grupări care a avut ca scop uciderea unui timișorean aflat în Italia. În urmă cu 8 ani, Jean Sorin Crihan a fost împușcat de patru ori, în timp ce se ieșea dintr-un local din nordul Italiei. A supraviețuit atacului, iar anchetatorii au aflat că tentativa de asasinat ar fi fost pusă la cale din răzbunare, pentru că victima ar fi refuzat să investească un milion de euro într-o afacere cu cocaină.
Cel care i-ar fi cerut lui Crihan să intre în afaceri ilegale alături de el este Alin Huc, au dezvăluit jurnaliștii de la impactpress.ro. Nemulțumit de refuzul timișoreanului, Huc ar fi pus la cale uciderea acestuia, alcătuind un grup care avea ca unic scop asasinarea lui Crihan.
”În cadrul grupului infracțional organizat, alcătuit din patru inculpaţi care au acţionat pe teritoriul Italiei, fiecare dintre membri au avut sarcini precise și au acționat în mod coordonat și premeditat în vederea suprimării vieții persoanei vătămate”, au explicat procurorii DIICOT. Aceștia au arătat că Alin Huc ar fi făcut rost de un pistol Walther 75, iar un alt membru al grupului l-ar fi racolat pe cel care trebuia să apese pe trăgaci. În schimbul uciderii timișoreanului, asasinul – Nicolae Aivănoaei – urma să primească o mașină de lux.
”Cei trei membri care au stat la baza grupului infracțional organizat s-au deplasat în localitatea Rivoltella din Desenzano del Garda (Brescia-Italia), unde au identificat imobilul în care locuia persoana vătămată și i-au studiat obiceiurile pentru a identifica momentul oportun punerii în aplicare a planului de a-i suprima viața”, au detaliat anchetatorii DIICOT.
Pe 18 martie 2014, în jurul amiezii, membrii grupului au trecut la fapte. În timp ce ieșea dintr-un local din apropierea casei în care locuia, Jean Crihan a fost împușcat de Nicolae Aivănoaei, care a tras patru gloanțe spre acesta. Victima a scăpat cu viață, iar pistolarul a fost arestat 7 ani mai târziu.
Dosarul vizând comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat a fost preluat de către procurorii DIICOT – Structura Centrală de la autoritățile judiciare din Italia. ”În urma propunerilor formulate, au fost emise patru mandate de arestare, dintre care două în lipsă. În cursul lunii martie 2022, unul dintre inculpații pentru care a fost emis mandat de arestare în lipsă a fost identificat și arestat de către autoritățile din Spania”, au detaliat anchetatorii.
Într-o declarație pentru impactpress.ro, Alin Huc a negat acuzațiile aduse. Se pare că el este cel care a fost arestat în Spania, pe baza mandatului emis în România.