Femia care i-a distrus mașina unui fost medic de la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni a primit o pedepsă mai mică după ce a făcut apel, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor din Alba Iulia. Aceștia au decis că asistenta merită o pedeapsă mai ușoară, scrie Alba24.
Potrivit sursei citate, medicul specialist pseumolog a lucrat la spitalul de Boli Cronice Câmpeni până în septembrie 2019. La începutul lunii septembrie, când medicul era de gardă, mașina i-a fost stropită cu vopsea neagră. Câteva zile mai târziu, asistenta care i-a vandalizat mașina l-a sunat și și-a recunoscut fapta.
În perioada cât a fost angajat, medicul a declarat că a avut mai multe probleme atât cu personalul cât și cu conducerea spitalului, fapt pentru care a decis să își dea demisia.
Inițial, în luna martie a acestui an, magistrații Judecătoriei Câmpeni au decis că femeia trebuie să achite o amendă penală de 5.400 de lei dar și plata a 2.000 de euro, prejudiciu nepatrimonial.
Femeia a făcut apel, iar judecătorii din Alba Iulia i-au redus amenda la 2.700 de lei și au diminuat și daunele morale pe care aceasta trebuie să le plătească la suma de 1.000 de euro. Decizia a fost dată luna aceasta și este definitivă.