În această săptămână a fost dat startul campaniei anuale de combatere a ambroziei la nivelul județului Bihor. Din datele oferite de Ministerul Sanatatii din Romania, din populația activă a României (9.000.000 persoane), un număr de 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm. Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat. Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge 6 milioane, majoritatea din vestul țării, celelalte regiuni fiind mai puțin afectate.”
Într-o circulară emisă marți, 30 mai, în atenția tuturor primăriilor de la nivelul județului, Instituția Prefectului Județului Bihor informează că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcţii, au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire și combatere a buruienii ambrozia pe terenurile intravilane sau extravilane.
Documentul arată că cei vizați trebuie să desfășoare periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin: cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată; distrugerea cu unelte agricole; smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate; efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole; erbicidarea terenurilor.
Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei. Circulara mai informează că verificarea şi constatarea nerespectării prevederilor legale de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, precum şi aplicarea sancţiunilor, se face de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit de primar, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.
Conform planificării aprobate de prefect, primul control se efectuează în perioada 1-15 iulie a fiecărui an şi ulterior, în situaţia în care ambrozia a răsărit mai târziu, al doilea control anual este efectuat în perioada 16-31 octombrie. Amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv între 10.000 și 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.
De asemenea, în perioada 1 august – 31 octombrie, se vor efectua, de către comisia de specialiști constituită prin Ordinul Prefectului, activități de control având ca scop verificarea aplicării măsurilor de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia.