Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu peste 400.000 de lei mai mulţi operatori economici care vindeau produse alimentare ecologice neconforme. Comisarii ANPC au efectuat controale la nivelul întregii ţări. În județul Bihor, comercianții au fost amendați pentru nerespectarea condițiilor de expunere la vânzare.
În total, la nivel de țară, au fost verificați 267 operatori economici, la 97 dintre aceştia constantȃndu-se abateri de la prevederile legale. A fost controlată o cantitate de peste 13 tone de produse alimentare ecologice aflate la comercializare, din care aproximativ 0,67 tone s-au dovedit a fi neconforme.
Nereguli constatate în toată țara
Abaterile constatate în timpul controlului au fost:
- Comercializarea produselor alimentare ecologice cu parametrii neconformi, cu ambalajele deteriorate sau în afara datei durabilității minimale stabilită de producători, în județele: Mureș, Cluj, Galați, Brăila, Giurgiu, Mehedinți, Sibiu, Botoșani și Municipiul București.
- Nereguli privind etichetarea şi, implicit, informarea consumatorilor, în județele Mureș, Galați, Bacău, Neamț, Harghita, Satu Mare, Sibiu, Brașov, Giurgiu, Arad și Vâlcea.
- Nerespectarea conditiilor de expunere la comercializare, în județele Mureș, Bihor și Giurgiu.
- Practici comerciale incorecte, în județele Călărași, Dâmbovița, Giurgiu și Mehedinți.
- Abateri privind afişarea prețurilor, în județele Mureș, Giurgiu, Gorj, Vaslui, Cluj, Brăila, Mehedinți, Bacău, Iași, Neamț, Sibiu, Teleorman, Călărași, Botoșani și Prahova.
În urma verificărilor, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, din care: 49 au fost avertismente şi 59 amenzi, în valoare de 407.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare constând în:
- oprirea temporară de la comercializare a 171 de kg de produse alimentare ecologice, în valoare de peste 6.000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
- oprirea definitivă de la comercializare a 118 kg produse alimentare ecologice, în valoare de aproximativ 1.500 lei, acestea fiind improprii consumului uman.