25 mai este termenul limită până la care contribuabilii pot depune Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Formularul 212. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) recomandă contribuabililor ca declarațiile să fie depuse prin format electronic.
Declarația unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
ANAF recomandă ca declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului Spaţiul privat virtual (SPV) sau pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Tototdată , formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.