Andra Ursuţa s-a născut în 1979 la Salonta, ea locuiește și lucrează în New York.A plecat în Statele Unite în 1997. A avut o bursă de studii la un liceu de artă din Palm Beach. S-a mutat la New York în 1999 şi a primit o licenţă în istoria artei şi arte vizuale. de la Universitatea Columbia în 2002.Acum e nominalizata la personalități feminine din secolul XX, secțiunea curatoriat de Horia Ghibuțiu.Andra Ursuța este câștigătoare a concursului Trafalgar Square Fourth Plinth, alături de artista americană Tschabalala Self.Astfel, o figură în mărime naturală, pe un cal, turnată într-o rășină de culoare verde, și o sculptură în bronz care aduce omagiu femeilor de culoare vor fi următoarele două lucrări de artă instalate în centrul Londrei. Sculpturile vor fi montate în 2026 („Lady in Blue”, de Tschabalala Self) și 2028 („Untitled”, de Andra Ursuța).Salontanca crează instalaţii inspirate din amintiri personale, alături de istoriile trecute şi prezente. Lucrarea ei atinge noțiuni întunecate, cum ar fi violența, moartea și războiul, emulând sentimentele de melancolie, cuprinzând în același timp un sentiment de ironie.Opera artistei este păstrată în colecții publice din întreaga lume, inclusiv în Fundația Aïshti, Beirut; Fundația DESTE pentru Artă Contemporană, Atena; Fondazione Sandretto Re Rebaudengo, Torino, Italia; Muzeul Hammer, Universitatea din California, Los Angeles; Institutul de Artă Contemporană, Miami; și Muzeul Rubell, Miami. Andra Ursuţa foloseşte diferite materiale de uz comun precum cimentul, ceara, marmura şi ipsosul, suprapunând referinţe simbolice populare, folcloristice, autobiografice şi reflecţii asupra identităţii sale: mişcându-se constant între sacru şi profan evidenţiind decadenţa culturii occidentale bazată pe concept. de puritate și supremație, așa cum o descrie galeristul ei. Andra Ursuta, un adevărat star în lumea artei, în America, dar nu numai, s-a născut intr-o familie din Salonta, fără a se familiariza cu arta în copilărie. Tatal sau a fost profesor de istorie la CN Emanuil Gojdu, iar tânăra și-a aminti ca „părinții mei aveau câteva cărți despre pictori. S-ar putea să fi existat o carte de Michelangelo și un Ingres. M-am uitat mai ales la cărți de istorie pentru că tatăl meu era profesor de istorie. Din anumite motive, chiar îmi doream să devin pictor”. A și încercat, dar a considerat apoi ca nu i se potrivește. Andra Ursuta a studiat la Liceul de Arte din Oradea, dar în ultimul an de liceu a făcut studii în America. „Mi-a luat ceva timp să mă acomodez să trăiesc în State. Mi-am petrecut ultimul an la liceu în Florida, ca student la schimb. Îmi amintesc că unul dintre profesorii mei de la liceu o cunoștea pe Marilyn Minter, iar la prima mea excursie la New York, profesorul mi-a spus să-i arăt diapozitivele. Era cam în 1997. M-am dus la apartamentul ei, undeva prin SoHo, dar nu mai folosisem niciodată un sonerie, așa că l-am apăsat și nu mi-am luat degetul minute bune de pe ea!”, a povestit salontanca pentru interviewmagazine. În America a încercat mai multe lucruri a avut chiar o experiență intr-o trupa. „Am făcut o linie de îmbrăcăminte și am făcut costume și m-am alăturat unei trupe. Gogol Bordello. ..O parte cu adevărat jenantă. Eram una dintre cele două fete pe care le aveau, care interpretau aceste rutine de dans și teatru. Și am cântat puțin și am făcut costume, dar a fost vorba de fapt să fiu o tipă din Europa de Est care alergă în pantaloni scurți! De aceea m-am oprit. ..Apoi am lucrat ca tâmplar. Și apoi am început să fac mobilă pentru casa mea, apoi sculpturi. Dar nu știam că asta țintesc. Nici măcar nu țineam pasul cu ceea ce se întâmpla în lumea artei – nu mergeam la vernisaje. Încă simt că deschiderile galeriilor nu sunt cel mai bun mod de a privi arta.Cred că asta a venit din relația mea cu Ramiken. Când l-am întâlnit prima dată pe Mike [Ursuta, soțul Andrei și galeristul Ramiken], Ramiken se afla într-un subsol plin de șobolani pe strada Clinton. A fost cel mai uimitor spațiu pe care l-am văzut vreodată. Și Mike a împins cu adevărat pe toată lumea să nu ia de la sine înțeles spațiul galeriei ca un spațiu neutru care face imediat tot ce pui în el „artă”. Și cred în asta. Cred că arta este prea dependentă de această structură. Este aproape ca și cum arta ar fi un om bolnav care are nevoie de sprijin pentru viață numit galerii și târguri de artă. Ar trebui să fie ceva care să funcționeze în afara asta dacă este cu adevărat bun. Și dacă nu este, atunci este doar gunoiul care va ajunge în groapa comună a artei.Există valuri de stigmatizare asociate cu a fi din Europa de Est. În anii ’90, oamenii știau despre sărăcie și despre orfani”, a spus salontanca pentru aceeași sursa. Andra Ursuta a fost prezenta cu lucrările ei la Bienala de la Venezia iar una dintre lucrări easemănătoare unei case de păpuși, patru dintre camerele casei în care a crescut în Salonta. ” Casa a fost distrusă acum câțiva ani pentru a face loc acestui imens lanț de supermarketuri austriece. Am făcut o piesă asemănătoare în 2007, când casa era încă în picioare. Am avut multe amintiri proaste despre casa aceea. A fost un loc prost pentru a crește. Dar cred că și eu mă simt foarte nostalgica în privința acelei perioade, deși a fost îngrozitor. Familia mea a locuit acolo până la vârsta de 6 ani. Eram un fel de familie nebună din oraș și am fost stigmatizați în multe feluri. Nu vreau să spun că am fost rănită, dar lucrurile grotești și înfricoșătoare care s-au întâmplat în acea casă au lăsat o amprentă asupra modului în care privesc lumea. Dar de data aceasta, casa a dispărut de fapt. Deci este o amintire foarte urâtă a cât de perisabili suntem. Originea ta este acolo și apoi este un supermarket. Știu că în America lucrurile sunt demolate și reconstruite tot timpul, dar acolo nu este așa”, a explicat Andra Ursuta pentru aceas sursa.
„Ursuţa este probabil cea mai cunoscută pentru practica ei sculpturală polimatică — lucrând de la scară micro la scară macro; de la tablouri domestice mici până la instalații întinse – pe lângă lucrul cu o gamă largă de materiale, inclusiv carton și beton.Cele patru modele de un picior și jumătate înălțime pe care le-a creat replic spațiile specifice ale casei ei de familie, acum demolată, în orășelul Salonta din nord-vestul României. Dar, spre deosebire de mulți artiști care își exploatează copilăria ca o formă de nostalgie sau auto-mitologie, dioramele extrem de detaliate ale Ursutei, în vârstă de 33 de ani, arată ca niște case de păpuși disperate, scene ale crimei care așteaptă să se întâmple sau chiar vrăji apotropaice, asemănătoare vrăjitoarelor pentru a evita romanticul. Amintiri. A existat întotdeauna un sentiment palpitant și tulburător de distrugere și metonimie în sculpturile și sculpturile lui Ursuta. instalații — lucrările recente au inclus pietre funerare de marmură în afara Frieze New York, ca și cum ar fi să plângă specii dispărute de artă contemporană, și un nas uriaș de marmură plasat într-o roabă pe High Line, ca elementul supraviețuitor invers al statuarii clasice. Și poate cel mai excepțional, ea nu se îndepărtează de a-și folosi propria istorie personală – indiferent dacă psihologia deteriorată a țării ei natale sau propriul ei corp, care este adesea sursa pieselor ei distribuite – pentru a aprinde producțiile ei mixte-media. Chiar și atunci când figurile umane nu sunt prezente, există un sentiment constant al corpului uman care se împletește cu materialele industriale. Ursuta parcurge o linie între politică, estetică și posibilități nelimitate până la un efect strălucit. Și în ceea ce deseori pare un câmp pasiv, cu gesturi goale de tineri artiști din New York, există o urgență și un risc pentru munca ei, chiar și atunci când construiește imnuri mici, încărcate pentru zilele ei întunecate de copil într-un oraș de producție de salam. sub o dictatură comunistă”, explica specialiștii.
„Lucrările mele se referă la istorie; istoria ne dă sens în timp ce noi încercăm să-i dăm sens. Trafalgar Square este un loc în care mai multe istorii se înfruntă într-o confruntare deschisă. Nu va fi niciodată încheiată. Acesta este un eveniment crucial și frumos”, a spus Ursuța într-un comunicat.Andra Ursuţa este reprezentată de David Zwirner din 2020.
Salontanca este nominalizata la categoria Cultura alături de personalități feminine precum> Angela Gheorghiu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Maia Morgenstern.
„In ultimii 25 de ani în prim-plan a apărut o nouă generație de personalități feminine care au redefinit excelența și influența în diverse domenii din România. De la muzică, literatură și artă, la sport, aceste femei au demonstrat că determinarea, talentul și viziunea pot schimba lumea. Ele au devenit nu doar figuri emblematice ale progresului, ci și surse de inspirație pentru generațiile care au să vină. Fie că vorbim despre cântărețe precum Inna sau Alexandra Stan, care au dus numele României pe scenele internaționale sau actrițe precum Ana Ularu sau Maia Morgenstern, care au impresionat prin talentul lor în producții de renume mondial, contribuția acestor femei la promovarea culturii și valorilor românești este incontestabilă.Curatorii Zile și Nopți au selectat 25 de propuneri pentru fiecare categorie, dar mingea e la voi! Dacă favoritele voastre nu sunt pe listă, nicio problemă – le puteți adăuga chiar voi. Votarea se desfășoară între 20 ianuarie și 20 februarie pe 25deani.zilesinopti.ro. Și, ca să fie și mai interesant, cei care votează pot câștiga premii atractive oferite de partenerii campaniei. Așadar, voi alegeți, noi premiem!”, spun organizatorii.
