În Monitorul Oficial, Partea I Nr. 791/12.VIII.2024 a fost publicată Decizia nr. 31 din 17 iunie 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Tribunalul Mureș — Secția civilă, în Dosarul nr. 7.054/320/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că dispozițiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile legale interpretate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014, se interpretează în sensul că, în cazul pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea obținerii unui titlu executoriu.
În motivarea deciziei Înalta Curte cu titlu preliminar, constată că instanța de trimitere apreciază că dificultatea problemei de drept este justificată prin caracterul incomplet al normei de drept care, prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 560 din 17 noiembrie 2022, ar fi fost interpretată în sensul că, în cazul pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat nu constituie titlu executoriu, fiind necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Codului muncii.
Potrivit dispozițiilor pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, introduse prin Legea nr. 133/2015: „Control de fond — totalitatea acțiunilor efectuate în fondul forestier, în condițiile legii, de către personalul silvic care asigură administrarea pădurilor sau controlul regimului silvic, în scopul:
a) verificării stării limitelor și bornelor amenajistice;
b) verificării suprafeței de pădure în scopul identificării, inventarierii și evaluării valorice a arborilor tăiați în delict, a semințișurilor utilizabile distruse sau vătămate, a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum și stabilirii cauzelor care le-au produs;
c) verificării oportunității și calității lucrărilor silvice executate; d) identificării lucrărilor silvice necesare;
e) verificării stării bunurilor mobile și imobile aferente pădurii respective;
f) inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafața acesteia;
g) stabilirii pagubelor și/sau daunelor aduse pădurii, precum și propuneri de recuperare a acestora.
Controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare și necontestarea acestuia în termen de 15 zile.”
În considerentele Deciziei nr. 560 din 17 noiembrie 2022, Curtea Constituțională a plecat de la observația că norma a cărei neconformitate cu Constituția a fost invocată a fost adoptată și introdusă în Codul silvic prin Legea nr. 133/2015, ulterior Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014.
Prin această din urmă decizie s-a tranșat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispozițiile art. 254 și art. 266 din Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, că „acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă”.
Succesiv sublinierii caracterului obligatoriu al dezlegărilor cuprinse în decizia menționată, dată în recurs în interesul legii, Curtea Constituțională a observat însă că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate îmbracă forma unor solicitări de interpretare a conținutului normei legale atacate prin raportare la dezlegările obligatorii emise sub imperiul legii anterioare, ceea ce excedează limitelor controlului de constituționalitate, motiv pentru care a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.
Prin urmare, nu se ridică vreo problemă de interpretare a legii ce ar decurge din decizia Curții Constituționale mai sus menționată, revenind instanței de judecată sarcina de a tranșa chestiunea litigioasă a caracterului de titlu executoriu al actului juridic numit în lege „control de fond”.
Pe de altă parte, apreciind asupra interpretării dispozițiilor pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, în cadrul legislativ general, astfel cum a fost conturat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 3 din 12 mai 2014, se observă că, potrivit textului de lege anterior menționat, „controlul de fond” devine titlu executoriu după comunicare și necontestarea acestuia în termen de 15 zile. Se constată, așadar, că, în termeni generali, fără precizări sau trimiteri la dispoziții legale exprese, legiuitorul a atribuit caracter executoriu unui act de control prin care se stabilesc pagube și/sau daune aduse pădurii, provocate de persoane fizice/juridice.
În raport cu generalitatea textului legal analizat sunt de observat dispozițiile art. 57 alin. (1)—(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), potrivit cărora „(1) La redactarea textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca părți componente ale acestuia, anexe care conțin prevederi ce cuprind exprimări cifrice, desene, tabele, planuri sau altele asemenea.
(2) Pot constitui anexe la un act normativ reglementările ce trebuie aprobate de autoritatea publică competentă, cum sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic.
(3) Anexa trebuie să aibă un temei-cadru în corpul actului normativ și să se refere exclusiv la obiectul determinat prin textul de trimitere.”
Dând eficiență acestor prevederi legale, se constată că anexa nr. 1 la Codul silvic, respectiv pct. 12, nu face referire la un temei-cadru propriu-zis în cuprinsul legii și nu cuprinde nicio referire la obiectul determinat prin textul de trimitere.
În alți termeni, conform dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, se reține caracterul neclar și echivoc al acestei prevederi legale, care nu face referire la nicio procedură cuprinsă în Codul silvic sau în alt act normativ și care să expliciteze modalitatea în care se poate proceda la valorificarea „controlului de fond” din perspectiva destinatarilor normei — a persoanei debitorului, a dispozițiilor procedurale aplicabile, a termenului pentru formularea căii de atac împotriva sa, a instanței competente să o soluționeze sau a legislației incidente.
Așadar, s-ar impune ca instanța de judecată învestită cu soluționarea unei contestații la executare împotriva acestui afirmat titlu executoriu, în absența unei reglementări explicite și neechivoce, să recurgă la aplicarea principiilor generale de interpretare prevăzute de art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 1 alin. (2) din Codul civil.
Potrivit art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă,
„În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității”, iar art. 1 alin. (2) din Codul civil statuează că „(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului”.
Evidențiind caracterul lacunar al reglementării a cărei interpretare face obiectul prezentei sesizări, în baza prevederilor legale anterioare, se impune raportarea la dispoziții legale privitoare la situații asemănătoare, în baza principiilor generale ale dreptului.
Reținând că noua dispoziție legală (echivocă și imprevizibilă) nu face nicio referire la natura juridică a controlului de fond, nu indică modalitatea procedurală în etapa administrativă sau în cea judiciară în care se poate contesta acest act (autoritate administrativă, instanța de judecată competentă, căi de atac, termene procedurale), se constată că, pentru dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări, considerentele Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile cauzei în baza dispozițiilor legale enunțate la paragrafele 89 și 90 din prezenta decizie.
Într-o altă linie de argumentare, este relevant a se sublinia că la data intrării în vigoare a Legii nr. 133/2015 în legislația specială erau prevăzute cele două categorii de instrumente procedurale necesar a fi parcurse pentru atragerea răspunderii patrimoniale a personalului silvic pentru prejudiciul adus fondului forestier, și anume procedura specială specifică funcționarilor publici pentru acea categorie de personal silvic ce are și calitatea de funcționar public, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv acțiunea în răspundere patrimonială prevăzută de Codul muncii pentru restul personalului silvic, chestiuni clarificate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Or, pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic nu permite a se determina dacă acest act de control de fond are caracter de titlu executoriu față de toate persoanele fizice care se pot face vinovate de producerea unui prejudiciu fondului forestier ori numai față de o anumită categorie de persoane.
În același timp, dispozițiile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006), precum și ale art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000), nu au fost modificate explicit prin Legea nr. 133/2015.
Aceste dispoziții nu au fost modificate sau abrogate nici implicit deoarece, din perspectiva reglementărilor referitoare la administrarea fondului forestier, Codul silvic este lege generală, care nu poate abroga decât expres dispoziții legale anterioare cuprinse în reglementări speciale, cum sunt Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.
În acest sens, după cum rezultă din prevederile art. 67 alin. (3) ale Legii nr. 24/2000, „Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”.
De exemplu, în art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut expres că „La data intrării în vigoare a Noului Cod civil se abrogă: () orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale”, iar în aplicarea și interpretarea acestei norme de abrogare, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, prin Decizia nr. 22 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 24 noiembrie 2016, că „Dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată (în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991), au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1.138 din Codul civil, în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori”.
În considerentele relevante ale acestei decizii s-a arătat:
„28. Potrivit art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare: «La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: (…) orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale.»
Acest text din reglementarea legii de punere în aplicare a Codului civil relevă abrogarea expresă indirectă, care reprezintă o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acțiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare (lex posterior derogat priori), astfel cum abrogarea a fost constant definită în doctrină.
Această formă de abrogare se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispozițiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menționeze în mod expres.
Abrogarea expresă indirectă se deosebește atât de abrogarea expresă directă, care se relevă prin identificarea, în cuprinsul actului de abrogare, a dispoziției legale sau a actului normativ care își încetează efectele, cât și de abrogarea tacită sau implicită, prin care manifestarea de voință a legiuitorului în sensul încetării efectelor rezultă doar din adoptarea unei norme contrare celei existente.
În conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare: «Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.»
Per a contrario este posibilă abrogarea unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară, dacă există o dispoziție legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori, și nu principiulspecialia generalibus derogant.
Condiția manifestării exprese de voință a legiuitorului este îndeplinită în cazul art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod explicit că, odată cu intrarea în vigoare a Codului civil, se abrogă dispozițiile contrare, chiar cuprinse în legi speciale.”
Or, Legea nr. 133/2015, modificând Codul silvic, lege generală, nu cuprinde prevederi exprese de abrogare a oricăror dispoziții contrare din legi speciale; dimpotrivă, art. III din Legea nr. 133/2015 se referă exclusiv la abrogarea altor acte normative, fără interes pentru cauza de față.
De aceea, prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 (potrivit cărora: „Personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.”) rămân aplicabile categoriei de personal silvic vizate de această normă, care își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă.
Consecutiv acestei constatări rezultă cu claritate că dezlegările cuprinse în Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt pe mai departe aplicabile raportului juridic dedus judecății în cauza aflată pe rolul instanței de trimitere.
Chiar dacă se poate argumenta că intenția legiuitorului primar ar fi fost aceea ca prin modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 133/2015 să stabilească eventualul caracter de titlu executoriu al actului de control de fond necontestat fără a distinge în funcție de destinatarii normei, această intenție nu a fost materializată cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de dispozițiile Legii nr. 24/2000, prin abrogarea reglementărilor contrare, însoțită de prevederea cu claritate a regimului juridic al actului respectiv, inclusiv a destinatarilor acestuia.
În interpretarea normelor în discuție, prin modificarea legislativă menționată, nu s-a realizat un veritabil nou cadru legislativ, care să conducă la concluzia că actul de control de fond constituie titlu executoriu și pentru categoriile de angajați cu contract individual de muncă în condițiile Codului muncii, răspunderea civilă patrimonială a acestora fiind guvernată în continuare de regulile de drept comun din acest act normativ.
