Angajații din toată țara din cadrul serviciilor județene ale Arhivelor Naționale intră luni, 4 noiembrie 2024, în intervalul orar 12,00 – 14,00, în grevă de avertisment. Este prima astfel de metodă de protest la care se apelează, în istoria de 192 ani a instituției.
Va urma greva generală, din 11 noiembrie, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate.Angajații Arhivelor Naționale din cadrul serviciilor județene reclamă nu doar inechitățile salariale, fiind diferențe semnificative între angajații din structura centrală și cei din teritoriu, ci și condițiile de muncă și condițiile de păstrare a documentelor și lipsa acută de personal.
În această perioadă, un serviciu extrem de solicitat serviciilor județene este cel privind eliberarea adeverințelor de vechime în muncă. Va fi de asemenea afectată activitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pe baza documentelor gestionate de Ahivele Naționale. Pe perioada grevei de avertisment nu se va proceda nici la eliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetățeniei române, iar un alt efect al grevei va fi scăderea capacităţii instituției de gestionare a celor mai importante documente istorice care aparțin Fondului Arhivistic Naţional.