Unitatea spitalicească va plăti consultanța juridică din bugetul propriu, dar pentru a face achiziția de servicii juridice avea nevoie de acceptul Consiliului Local.
Astfel se explică că pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu local Beiuș s-a aflat un proiect de hotărâre privin achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, asistență sau reprezentare în Dosarul 4410/111/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor. Un consilier a explicat celor contrariați că Spitalul municipal trebuie să se apere în speța de față, deorece nici juristul Primăriei Beiuș nu are competența necesară să apere spitalul. < Nu putem reprezenta alta instutuție decât Primăriia Municipiului Beiuș , Consilul local sau Comisia Locală Beiuș… Consilierul juridic al spitalului Nicolae Popoviciu este și reclamant. Nu poate să fie și avocatul spitalului și reclamant, este conflict de interese>, a spus secretarul Primăriei Beiuș.
Cum s-a ajuns la această situație, au vrut să afle consilierii. < Dumnealor consideră că au motiv, este dreptul lor. Instanța va hotărâ cine are dreptate, dar cele două părți trebuie să fie reprezentate>, a venit o explicație oferită la modul general.
În fapt, explică consilierul USR Emil Popa, < 11 angajați TESA, printre care și juristul instituției, pentru a beneficia de tichetele de vacanță pe anii 2019, 2020 și 2021 au fost nevoiți să deschidă un proces, fiind singura modalitate prin care aceștia ar putea să beneficieze de contravaloarea acelor tichete. Rămânând fără reprezentant legal în acest litigiu de muncă Spitalul Municipal a fost nevoit să apeleze la Consiliul Local pentru a aproba angajarea unui consilier juridic strict pe această speță. Proiectul a fost aprobat așa încât din surse proprii ale Spitalului se va plăti un avocat>.