Titlul problemei de drept: Aplicarea teoriei impreviziunii în cazul contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Aplicabilitate în cazul contractelor acordate în CHF (Curtea de Apel Ploiesti, Parchetul de pe lângă ÎCCJ)
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Acte normative incidente: Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016, Decizia Curții Constituționale nr. 62/2017
- Cuvinte cheie: impreviziune, contract de credit
Într-o primă orientare, instanțele au admis acțiunile formulate de reclamanți, împrumutați în cadrul unor contracte de credit bancar si au obligat societățile bancare pârâte să convertească în lei contracte de credit acordate în franci elvețieni la cursul CHF/RON de la data acordării acestuia ori la o altă dată ulterioară stabilită prin contactul de credit, considerând că este abuzivă clauza din contract privind efectuarea plății ratelor în moneda în care a fost acordat creditul si în acest mod suportarea riscului valutar exclusiv de către împrumutat.
Această soluție a fost pronunțată si cu privire la contracte de împrumut bancar încheiate anterior intrării în vigoare a Codului Civil.
Într-o a doua orientare, instanțele au respins acțiunile formulate de reclamanți, împrumutați în cadrul unor contracte de credit bancar, privind constatarea caracterul abuziv al clauzei referitoare la suportarea de către împrumutați a riscului valutar din contracte de credit bancar încheiate între părți si obligarea unităților bancare pârâte să convertească în lei contracte de credit acordate în franci elvețieni la cursul CHF/RON de la data acordării acestuia.
Motivările instanțelor se circumscriu următoarelor argumente:
a) Clauza contractuală prin care se stabilește că rambursarea ratelor lunare se va efectua de către împrumutat în aceeași monedă în care s-a acordat creditul reprezintă consacrarea în planul convenției părților a principiului nominalismului monetar statuat de art. 1578 din Codul civil (1864) si art. 2164 din Codul civil (2009), fiind o aplicație a acestuia, si nu o sarcină plasată nelegal asupra consumatorului.
b) Din Regulamentul BNR nr. 4/2005 rezultă că operațiunile în valută, inclusiv în CHF sunt autorizate de BNR.
c) Cu o altă motivare, s-a reținut că teoria impreviziunii, reglementată prin art. 1271 din Noul Cod civil, invocată de reclamanți pentru a obține înghețarea ratelor creditelor acordate în CHF la cursul de schimb de la data acordării acestuia nu poate fi aplicată contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a acestui cod.
d) Potrivit Legii nr. 193/2000 constituie clauză abuzivă o clauză care obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Opinia formatorilor INM:
Fără a relua cele menţionate la punctul anterior, facem precizarea că, în cele mai multe dosare, reclamanţii invocă atât clauza abuzivă, cât si teoria impreviziunii în ceea ce privește contractele de credit în CHF.
În ceea ce priveste impreviziunea, trebuie dovedită în concret, în fiecare caz în parte, îndeplinirea condițiilor impreviziunii, așa cum acestea sunt configurate în decizia nr. 62/2017 a Curții Constituționale.
Astfel, se observă că, în paragraful 49 al considerentelor deciziei amintite, instanța de contencios constituțional arată că „argumentele reținute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite cu privire la incidența teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile și în materia contractelor de credit în franci elvețieni. Astfel, instanța judecătorească are competența si obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia, astfel că situația consumatorilor de credite în franci elvețieni cunoaște un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanțelor care au condus la contractarea creditului.”
Curtea reţine în motivare că incidența principiului nominalismului monetar în contractele de credit în franci elvețieni nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condițiile de incidență ale acestuia (paragraful 44). În considerentele relevante ale deciziei nr. 623 din 25.10.2016, Curtea Constituțională a reținut că:
– contractul de credit „presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, si unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor si care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.[…] Însă, odată constatată depăsirea riscului inerent contractului și survenirea celui supra-adăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie si trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câstigate contractului.” (paragrafele 96 și 98);
– „din coroborarea dispozițiilor art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864, rezultă două principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/ forța obligatorie pe care acesta o are pentru părțile contractante, pe de parte, și buna-credință în executarea acestuia, pe de altă parte. Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci și toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa [art. 970 alin. (2) din Codul civil din 1864]. Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Așadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forța obligatorie și executarea cu bună-credință), principii care nu au existență de sine-stătătoare, ci se condiționează reciproc. Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situație imprevizibilă, însă niciuna dintre părțile contractante nu abdică de la obligațiile care îi revin potrivit executării cu bună-credință a contractului. Asadar, echitatea, alături de buna-credinţă,oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele. Prin urmare, potrivit arhitecturii constituţionale si legale, în caz de neînțelegere între părți, evaluarea existenței situației neprevăzute (condiție obiectivă) si a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor contractuale ale părților (condiții subiective), precum si a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât si una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare și cade în sarcina instanţei judecătoresti, organ care beneficiază de garanţia de independenţă si imparţialitate si care, pe această cale, dobândește un rol important în determinarea condițiilor de executare a contractului.
Consecinţa luării în considerare a criteriului bunei-credinţe constituie o lărgire a rolului judecătorului în contract, dar securitatea juridică nu va fi pusă în pericol, întrucât intervenţia judiciară este limitată de îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii contractuale”. (paragrafele 99 și 100);
– controlul judecătoresc va viza în această situație „condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului), și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale)” (paragraful 117);
– în condițiile în care trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei si obligativitatea respectării legii, „singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competenţa si obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.
Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, desi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art.57 din Constituţie, nu îsi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior si pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.” (paragraful 119).
În privinţa modalităţii concrete de intervenţie a instanţei în acest cazuri, Curtea Constituţională reţine, în paragraful 49 al considerentelor deciziei nr. 62/2017, că „aceasta are posibilitatea de interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câstigate contractului. Adaptarea la noile condiții se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda națională la un curs de schimb pe care instanța îl poate stabili în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei în scopul reechilibrării obligațiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei”.
Opinii exprimate de participanții la întâlnire:
În cazul contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, verificarea condițiilor impreviziunii se realizează prin raportare la configurația instituției juridice de la acel moment, care includea condiții suplimentare celor prevăzute de art. 1.271 C.civ.
Au fost puse în discuție prevederile parag. 49 al Deciziei Curții Constituționale nr. 62/2017, conform cărora “instanța judecătorească are competența si obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia (…)” și condițiile în care instanța ar putea verifica din oficiu îndeplinirea condițiilor privind impreviziunea. S-a apreciat că impreviziunea nu constituie un motiv de ordine publică, nefiind condiționată de calitatea de consumator a uneia dintre părți, cercetarea ei urmând a fi realizată în limitele învestirii instanței.
În practică s-a procedat la taxarea capătului de cerere vizând constatarea îndeplinirii condițiilor impreviziunii.
Cu majoritate, participanții au apreciat că îndeplinirea condițiilor impreviziunii în cazul contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil urmează a fi apreciată în fiecare caz în parte, conform criteriilor de analiză dezvoltate în Decizia Curții Constituționale nr. 62/2017.
A fost exprimată și opinia conform căreia în cadrul considerentelor care însoțesc Decizia Curții Constituționale nr. 62/2017 urmează a fi decelate cele care sprijină soluția și care dobândesc, astfel, valoare general obligatorie și autoritate de lucru judecat, sens în care s-a pronunțat recent și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare (Decizia ÎCCJ nr. 52/18.06.2018, parag. 189-191).
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară ı̂n materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – București, 21 iunie 2018.
