Din toamnă, 285 de locuri pentru aceste specializări vor fi scoase la concurs în șapte centre universitare din țară, inclusiv la Universitatea Oradea. Pentru a se înscrie la admitere, doritorii trebuie să treacă mai întâi testele eliminatorii ale Ministerului Apărării.Cele şapte centre universitare, cu locuri pentru studiul medicinei sau asistenţei medicale militare, sunt Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova şi Târgu Mureş.Sunt 162 de locuri pentru medici ofițeri și 123 pentru asistenţi subofițeri, toate disponibile din toamnă.Florian Bodog, decanul Facultății de medicină din Oradea spune ca „din acest an, față anul trecut, am reușit să obținem 10 locuri noi pentru subofițeri asistenți medicali, pe lângă cele de medicină militară, dar și 5 locuri noi la farmacie militară”.Selecţia şi recrutarea eliminatorie a Ministerului Apărării presupun probe fizice, testare psihologică şi vizită medicală. Studenții admişi vor face pregătire dublă: cursurile obișnuite de Medicină, dar și un modul special, al Institutului Medico-Militar din subordinea MApN.


Medicina militară se studiază 6 ani, iar asistența 4 ani. Tinerii candidați trebuie să fie gata să accepte anumite restricții necesare unui stil de viață militar.Candidaţii care nu vor fi admişi pe locurile speciale pentru armată, vor putea intra pe cele de medicină civilă.