DNA l-a trimis miercuri în judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Dosarul a fost deschis anul trecut de DNA în urma unei anchete Recorder.
La momentul deschiderii dosarului penal, Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, a precizat că atât autoritățile judiciare, cât și cele bisericești sunt interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală, iar combaterea acestui flagel societal este în primul rând o datorie morală.
„Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a transmis Patriarhia.
Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1128/VIII/3 din 5 decembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
În contextul menționat mai sus, inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promiși (160.000 lei) respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanță fictiv.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.