Indignare în Italia, după ce asasinul unui judecător antimafia din Sicilia a fost eliberat din închisoare, după 25 de ani. Giovanni Brusca a fost condamnat pentru că în 1992 l-a ucis pe celebrul judecător Giovanni Falcone. Vestea a provocat un șoc în peninsulă și se află pe prima pagină a tuturor ziarelor italiene. Reacțiile au fost dure mai ales că Brusca a recunoscut implicarea în 100 de asasinate, fiind acuzat, printre altele, că a dizolvat un copil în acid.
În vârstă de 64 de ani, Giovanni Brusca, a stat după gratii 25 de ani, timp în care a colaborat cu autoritățile judiciare italiene. El a fost eliberat luni din închisoarea Rebibbia din Roma, pentru bună purtare, și va rămâne în libertate supravegheată timp de patru ani.
În 1992, Giovanni Brusca a acționat telecomanda care a detonat bomba de sub maşina judecătorului antimafia Giovanni Falcone. Asasinatul a avut loc lângă Palermo, iar în explozie au murit și soţia magistratului şi trei gărzi de corp. Apropiat colaborator al lui Toto Riina, capul mafiei siciliene Cosa Nostra, Brusca a fost arestat pe 20 mai 1996.
Potrivit presei italiene, după ce a fost trimis după gratii a acceptat să colaboreze cu justiţia şi să depună mărturie în numeroase procese. Brusca a furnizat detalii despre atentate din întreaga Italie, a recunoscut procurorul național antimafia Federico Cafiero De Raho.
Giovanni Brusca este unul dinre cei mai sângeroși capi ai Mafiei italiene. El a recunoscut că a participat la peste 100 de asasinate. Cea mai crudă faptă a sa a fost răpirea, în 1983, a unui copil de 11 ani, pe care l-a strangulat și i-a dizolvat cadavrul în acid, drept o răzbunare că tatăl copilului a acceptat să colaboreze cu justiţia.