Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis una dintre contestațiile depuse la licitația pentru construirea Drumului Expres Arad-Oradea, lotul 3, respectiv lotul care se desfășoară în întregime pe raza județului Arad. În urma licitației, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că licitația a fost adjudecată de Asocierea Automagistral (Ucraina) – Precon (România). Tot atunci, Cristian Pistol, directorul CNAIR, anunța faptul că, după expirarea perioadei de depunere a contestației, va fi semnat contractul. Însă nu s-a mai ajuns la acest pas, două firme depunând contestații după anunțarea rezultatului licitației.
„CNSC a admis contestația Nurol, dar a respins contestația Kolin (Turcia), prin urmare, Compania de Drumuri ar putea fi obligată să anuleze raportul procedurii și să reevalueze oferta Nurol. Decizia CNSC urmează să fie publicată, iar în funcție de motivare se vor putea consulta și punctele din contestație pe care le-a admis Consiliul”, anunță cei de la economedia.ro.
În contestațiile depuse la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, Kolin și Nurol solicită anularea raportului atribuirii și reevaluarea ofertelor. Asocierea Automagistral – Precon Transilvania a avut cea mai bună ofertă, cu 100 de puncte, pe locul II, la distanță, cu 93,93 puncte a fost Kolin, iar pe locul 3, cu 92,49 puncte, Asocierea Cengiz – Makyol.