Primarul de Salonta îi ține în suspans pe cei mici, cărora le-a pregătit o surpriză de 1 Iunie. Nu vrea să o dezvăluie până în ultimul moment.
Pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, micuții orașului sunt așteptați la Centrul Dropia. Centrul Dropia este situat la ieșirea spre Arad din oraș, accesibil cu mașina, sau dinspre strada Șarcadului, cu bicicleta. Este o plimbare cam lungă pe jos, așa că de Ziua Copilului, un autobuz special îi transportă pe sărbătoriți (numărul de locuri de parcare este limitat, se recomandă deplasarea cu mijloacele de transport în comun). Autobuzul pleacă din fața bisericii reformate, primele două rute de dimineață, la ora 9.20 și 9.40, care transportă publicul numai până la Centrul Dropia, cele care pleacă la 10.00, 11.00, 12.00, 13.00 duc publicul dus-întors. La 14.00 și 15.00 transportă doar pasagerii din parc în oraș.
În parc, de la ora 10, multe jocuri distractive îi așteaptă pe copii. În clădirea Centrului Dropia, va exista un colț de bibliotecă pentru copii, afară se va amenaja o scenă, unde se vor derula concerte și spectacole, va fi cort cu hamburgeri, cozonac secuiesc, și diverse jocuri și teste de îndemânare în zece corturi. Vor exista oportunități de colorat și desenat, copiii se pot juca cu plastilina, pot lipi, pot răspunde la ghicitori, se pot juca cu jocuri interactive și jocuri de îndemânare.